L-am sărbătorit pe părintele Arhimandrit VENIAMIN MICLE, la împlinirea celor 83 de ani!

1033 0
Motto: „Fiecare an are o carte cu 365 de pagini goale.
Creați în fiecare o capodoperă, folosind toate culorile vieții… și în timp să scrieți zâmbind”!…
„LA MULȚI ANI” !, drag părinte duhovnic…
În fiecare an la data de 7 iulie, Mănăstirea Bistrița Olteană de lângă Horezu, este în mare sărbătoare. Zi prin care se cinstește ziua de naștere a unuia din cei mai mari cărturari ai Bisericii noastre Creștin Ortodoxe , arhimandrit Veniamin Micle.Totul a fost posibil prin implicarea Inalpresfintitului Varsanufie, Arhiepiscop al Râmnicului ,cel care îi poartă un respect deosebit și admirație pentru realizările prin carte scrisă și călugărului silitor față de Dumnezeu.
La acest Important eveniment de cinstire al arhimandritului Veniamin au fost prezenți oameni de cultură, reprezentanți ai Forumului Cultural,cadre didactice,medici, jurnaliști, istorici, artiști,primari, credincioși și nu în ultimul,prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea, o doamnă consilier din partea Consiliului Județean, preoți, călugări etc…Nu voi nominaliza prin nume, deoarece este posibil să nu menționez pe cei prezenți în totalitate.
La ora 17,00 Inaltpreasfintul Arhiepiscop împreună cu un sobor de preoți au orânduit o slujbă TE DEUM. Tedeumul este o slujbă de mulțumire și de laudă adusă lui Dumnezeu în anumite ocazii festive din viața personală a unui om, în cazul nostru în cinstea părintelui Veniamin. După slujbă, Înaltul a transmis părintelui un mesaj si i-a dăruit un buchet de flori la împlinirea celor 83 de ani.
A urmat deplasarea la Muzeul Mănăstirii, unde părintelui cărturar nu întâmplător îi spunem „MACARIE” al vremurilor noastre, a lansat două cărți de referință, atât de istorie profundă cât și de credință. La cele 137 titluri de carte realizată, a mai adăugat: „BOLNIȚA DE LA BISTRIȚA MĂNĂSTIRE ISIHASTĂ” și „RUGĂCIUNEA,
CALEA SPRE MÂNTUIRE „… Cele două cărți s-au bucurat de interesul celor prezenți.
Părintele Olariu responsabil cultural al Arhiepiscopiei, a prezentat pentru fiecare carte câte o mică recenzie. Au prezentat din cele două cărți, pasaje, doi actori ai Teatrului „Anton Pann” din Rm Vâlcea. Sărbătoritul a avut parte și de surprize plăcute la inițiativa Înaltului.
La finalul acestui minunat moment de sărbătoare și cinstire al cărturarului arhimandrit Veniamin Micle a rostit cuvânt de apreciere Înaltpreasfintitul Varsanufie.
Prin cuvântul transmis,a scos în evidență viața monahală și de cărturar. Totodată, a amintit și calitatea de dascăl al părintelui Veniamin Micle,ce a dat Bisericii noastre mulți preoți destoinici.Ultimul cuvânt l-a avut sărbătoritul, care a mulțumit celor prezenți și, în final, a împărțit autografe celor ce și-au dorit să aibă în propriile biblioteci cele două cărți.
Părintele arhimandrit Veniamin Micle i-a invitat pe cei prezenți la o „agapă”, oferită în semn de respect și prețuire.
În încheierea acestui articol, autorul transmite părintelui că: „Oamenii își urează multe lucruri. Eu vă urez doar două: Niciodată și întotdeauna.Niciodată trist și întotdeauna fericit”!
„LA MULȚI,MULȚI ANI FERICIȚI” !
Gheorghe Jianu
Asociatia Ziariștilor de Investigație

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *