Campion mondial și european la Kempo, Iliuță Ispir face parte din Brigada Specială a Jandarmeriei, Batalion 1, special Antiterorist.
La 7 ani s-a apucat de Kempo, sport care i-a adus multiple medalii europene și mondiale. Iliuță Ispir a simțit că are nevoie de senzații și mai tari, așa că în 2012 a plecat în provincia Kandahar, unde a lucrat cu luptătorii afgani.
„Sunt un veteran al misiunilor internaționale, am participat în teatrul operațional din Afganistan. Acolo am pregătit forțele speciale afgane, similar cu ce fac și aici. Nu mi s-a părut foarte greu, având în vedere că făceam ce îmi plăcea” – Iliuță Ispir, campion mondial și european la Kempo, luptător în Brigada Specială a Jandarmeriei, Batalion 1–special Antiterorist.
Fii vor să-i calce pe urme!
A revenit de pe front, dar nu a renunțat la meserie, așa că, în paralel cu pregătirea sportivă pe care o face cu cei peste 100 de copii la clubul său Tiger Kempo, din Buftea, este componentul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, Batalion 1- special Antiterorist.
Pe lângă descinderi, Iliuță Ispir se ocupă și cu pregătirea fizică a colegilor săi, având multiple specializări în domeniu.
Are doi copii, cel mare (19 ani) fiind decis să-i calce pe urme, atât la sport, cât și din punctul de vedere al profesiei.
„De la 8 ani fac Kempo, l-am văzut pe tata și mi-a plăcut. Nu este ușor că tot el mă antrenează, pentru că e un tip perfecționist. Tata este exemplul meu și îmi doresc să fac ce face și el, de aceea mă pregătesc pentru Academia de Poliție” – George Ispir, fiul lui Iliuță Ispir.
Mezinul familiei, în vârstă de 4 ani, știe și el ce meserie va avea.
„Vreau să fiu ca tati, sensei” – Vlad Ispir, fiul cel mic al lui Iliuță Ispir.
„Am băieții lângă mine, cel mare de 19 ai și cel mic de patru ani. Amândoi fac kempo, cel mare are și el centura neagră, face de la 6 ani kempo” – Iliuță Ispir, campion mondial și european la Kempo, luptător în Brigada Specială a Jandarmeriei, Batalion 1–special Antiterorist.
Antrenorul este fericit că sportivii săi se ridică la nivelul așteptărilor.
„Avem 100 de copii, împărțiți în două grupe, avansați și începători. Muncim mult cu ei, kempo este un sport greu, de contact, dar mă bucur că venim de la majoritatea concursurilor cu medalii” – Iliuță Ispir, campion mondial și european la Kempo, luptător în Brigada Specială a Jandarmeriei, Batalion 1–special Antiterorist.
Foto: arhiva personală.