Sfârşit de vacanţă plin de evenimente la Râmnicu Vâlcea: spectacole de artă stradală, microstagiune teatrală estivală şi Maratonul Olteniei la ediţie aniversară!

461 0

Ultimele zile ale vacanţei de vară aduc în Râmnicu Vâlcea manifestări culturale şi sportive dintre cele mai diverse. În perioada 26 august – 4 septembrie, în baza unui Protocol de colaborare încheiat între Asociaţia ”Ataraxia” şi Primăria Municipiului şi aprobat prin HCL nr. 227/2022, în oraş se desfăşoară prima ediţie a Festivalului de artă stradală VISart. Sub genericul ”Dăm culoare oraşului, aducem Arta în stradă”, evenimente precum animaţii stradale, statui vivante, reprezentaţii teatrale, concerte sau work-shop-uri pentru copii vor anima centrul civic al Râmnicului – Scuarul Mircea cel Bătrân, pasajul pietonal Cozia, dar şi Parcul Zăvoi sau amfiteatrul în aer liber al Teatrului ”Anton Pann”. Festivalul se suprapune cu ultimele reprezentaţii ale Microstagiunii estivale ”La Strada” a Teatrului Municipal ”Ariel”, care a debutat pe 12 august şi se va încheia pe 4 septembrie. Accesul la toate aceste evenimente este liber.

Tot în ultimul week-end al lunii august se va derula şi tradiţionalul deja pentru Râmnicu Vâlcea ”Maraton al Olteniei”, ajuns anul acesta la cea de-a 10-a ediţie şi care aduce în oraş pasionaţi de alergare şi MTB din întreaga ţară. Pe durata evenimentului – 27 şi 28 august – participanţii şi vizitatorii se vor putea bucura în Parcul Zăvoi de diverse distracţii şi activităţi: video 360º, Energiada Bike, turnul de escaladă, zona de eficienţă energetică, curse de trotinete şi activităţi pentru copii, zonele de energie verde şi de Lounge, de fotografii sau de prezentare a programului Ucenic Electrician.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *