”Portugalia” o nouă premieră pe scena Teatrului Anton Pann, în curând.

622 0

Teatrul Anton Pann este aproape gata de  finalizarea unei noi producții teatrale. Este vorba de piesa ”Portugalia” scrisă de Zoltán Egressy în regia lui Tavi Costîn. Premiera spectacolului va avea loc în zilele de 24 și 25 septembrie, respectiv sâmbătă și duminică, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Anton Pann. Cu acest spectacol, Octavian Costîn, managerul Teatrului Anton Pann, va debuta pe scenă  în calitate de regizor.

După ce Réka Csűrös a tradus textul, Tavi, în urmă cu aproximativ trei luni, ambițios după cum îl știm, s-a apucat de treabă și a început repetițiile la acest spectacol. De data aceasta, în calitate de regizor, vine cu o nouă viziune pentru această piesă și vă promite altceva. Vă promite un spectacol interesant, un spectacol energic, un spectacol cu o scenografie de excepție ce poartă semnătura Mădălinei Mihai. Și în cazul ei, ca și în cazul altor tineri care au venit să monteze aici, Tavi le-a oferit șansa spre afirmare, scena Teatrului Anton Pann fiind o rampă de lansare. După cum s-a observat în ultimele piese montate pe scena Teatrului Anton Pann, alături de regie și de jocul actorilor, spectatorii au mai apreciat și  decorurile. Scenografii parcă s-au întrecut pe sine. Vă reamintim doar ultimele spectacole: ”Jocul de-a măcelul” scenografia Adrian Damian; ”Who’s Who sau Minciuna nu are picioare atât de lungi” , ”Singur între lumi”, scenografia Gelu Rîșca și ultimul spectacol care a încheiat stagiune 2021-2022, ”Omul care aduce ploaia” scenografia Clara Pop. Au fost decoruri dintre cele mai diverse, de la foc pe scenă, ploaie, nisip, interioare de hoteluri de cinci stele, etc, decoruri simple sau suprapuse. Toate acestea au făcut ca spectacolele Teatrului Anton Pann să aibă o notă aparte, o notă de nou. Și decorul acestui spectacol va fi la fel de interesant, veți fi surprinși. S-a muncit mult ca și acest spectacol să se bucure de aprecierea dumneavoastră.

Portugalia” eveniment a cărui premieră va avea loc în zilele de 24 și 25 septembrie, de la ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Anton Pann, este un spectacol interesant cu o regie bună, cu o scenografie pe măsură și cu 9 actori foarte buni pe care o să-i și amintim: Bianca Cuculici; Ștefan Pavel; Radu Constantinov; Costas Mincu; Constantin Dogioiu; Andrei Cătălin; Cătălina Sima; Cosmin Pană și Szász Réka. Scenografia-Mădălina Mihai, regia tehnică- Vasile Marinoiu, regia artistică- Octavian Costin.

Spectatorilor fideli ai acestui teatru le reamintim că această piesă a lui Zoltán Egressy a mai fost pusă în scenă la Teatrul Anton Pann în anul 2008 de regizorul Cristi Juncu. Cu acest spectacol Teatrul Anton Pann, tot în 2008, a urcat pe scena Festivalului Național de Teatru. Mulți ani la rând piesa care s-a jucat în Sala Studio, s-a bucurat de succes. Avem convingerea că și piesa regizată de Tavi Costin se va bucura de succes și de aplauzele dumneavoastră.

Biletele pentru acest spectacol s-au pus deja în vânzare. Pentru a vă rezerva din timp locurile, sunați la  0773324352, numărul Agenției Teatrale.

Haideți împreună să ne bucurăm de teatru!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *