😃🇷🇴 Avem vești grozave pentru acest început de toamnă. Campania “𝗦𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮̆ 𝗣𝗘𝗧-𝘂𝗹 𝗰𝘂 𝗯𝗶𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹” se tranformă într-o 𝗺𝗶𝘀̦𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ și ajunge în orașul Râmnicu Vâlcea, iar noi ne bucurăm să ne alăturăm ca parteneri locali în acest proiect!
Vineri, 16 septembrie 2022, locuitorii din orașul Râmnicu Vâlcea și din alte 64 de orașe din toate județele țării vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deșeuri. Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde. La nivel local, campania se bucură de sprijinul Primăriei Râmnicu Vâlcea, Companiei de transport local ETA în calitate de parteneri ai acțiunii și al Asociației Seven Steps Vâlcea.
În orașul Râmnicu Vâlcea, campania se desfășoară în parcările celor 2 magazine Kaufland din localitate situate în:
- Kaufland Râmnicu Vâlcea Libertății – Strada Gib Mihăescu 30, Râmnicu Vâlcea 240142
- Kaufland Râmnicu Vâlcea Nord – Strada Barajului 32-34, Râmnicu Vâlcea 240277
♻ Așadar, 𝗶̂𝗻 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝟭𝟯𝟰 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗴𝗮𝘇𝗶𝗻𝗲 𝗞𝗮𝘂𝗳𝗹𝗮𝗻𝗱 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮, 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹𝗻𝗶𝗰𝗶𝗶 𝘃𝗼𝗿 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗶 𝘂𝗻 𝗯𝗶𝗹𝗲𝘁 𝗴𝗿𝗮𝘁𝘂𝗶𝘁 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻 𝗶̂𝗻 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝘂𝗹 𝗮 𝟱 𝗱𝗲𝘀̦𝗲𝘂𝗿𝗶 (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) aduse la 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗺𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗧𝗼𝗺𝗿𝗮 din incinta magazinelor Kaufland.
🚌Sărbătorește alături de Act for Tomorrow, Kaufland România și Ministerul Mediului, 𝗦𝗮̆𝗽𝘁𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝗮 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗮𝗻𝗮̆ 𝗮 𝗠𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶 𝘀̦𝗶 #𝗩𝗶𝗻𝗲𝗿𝗲𝗮𝗩𝗲𝗿𝗱𝗲 𝗽𝗲 𝟭𝟲 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 și fii parte din comunitatea românilor din cele peste 𝟲𝟱 orașe din toate județe țării care vor putea călătorii gratuit cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deșeuri. 𝗔𝘂𝘁𝗼𝗺𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗧𝗼𝗺𝗿𝗮 din parcările magazinelor Kaufland vor elibera un c𝘂𝗽𝗼𝗻 𝗶̂𝗻 𝗯𝗮𝘇𝗮 𝗰𝗮̆𝗿𝘂𝗶𝗮 𝘀𝗲 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗶 𝗯𝗶𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗯𝘂𝘇, valabil cu două călătorii, de la 𝘃𝗼𝗹𝘂𝗻𝘁𝗮𝗿𝗶𝗶 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁̦𝗶 𝗹𝗮 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗽𝘂𝗻𝗰𝘁 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁𝗮𝗿𝗲.
😃Pornind de la succesul campaniei din cele 9 orașe în care a fost realizată în ultimii 2 ani, alături de partenerii noștri am decis să facem un pas înainte către un viitor sustenabil și am hotărât extinderea acesteia la nivel național, în 𝟲𝟱 de orașe din toate județele țării.
Hai și tu alături de noi în această vineri și schimbă PET-ul cu biletul!
#SchimbaPETulCuBiletul #RomaniaRecicleaza #ImplicareaFaceDiferenta #KauflandRomania #VinereaVerde #SaptamanaMobilitatii