În mandatul meu de senator, am promis în campania electorală să îmbunătățesc legislația în domeniul abuzurilor și violenței domestice.

45 0
Astăzi, mă bucur să vă anunț că, deși a fost o misiune dificilă, am reușit să implementăm o legislație mult mai strictă, care oferă protecție reală celor ce trăiesc în astfel de situații și îi încurajează să se adreseze autorităților, știind că acum există soluții funcționale.
La nivelul județului Vâlcea, pe lângă campaniile de informare, am reușit să punem în aplicare un sistem de protecție modern, care include brățări electronice și posibilitatea obținerii rapide a ordinelor de protecție.
De asemenea, datorită votului din parlament, Ministrul Justiției Alina Gorghiu a implementat cu succes Legea privind ordinul de protecție extins, care protejează toate victimele, indiferent de relația acestora cu agresorul. Până acum, aceste ordine vizau doar victimele violenței domestice, dar noua lege extinde protecția la toate formele de violență, fizică sau psihologică. Astfel, se intervine nu doar în cazurile de agresiune fizică, ci și împotriva hărțuirii online, apelurilor telefonice repetate, urmăririi nejustificate sau supravegherii ilegale.
Această lege reprezintă un pas important către o societate în care toate victimele pot găsi sprijin și protecție, indiferent de natura abuzului sau de relația cu agresorul.
În final, vreau să transmit un mesaj tuturor celor care se confruntă cu abuzuri sau violență: nu sunteți singuri. Există soluții și ajutor pentru voi. Dacă treceți printr-o astfel de situație sau cunoașteți pe cineva care are nevoie de sprijin, puteți apela gratuit 0800500333 Helpline dedicat acestor cazuri și să vă adresați autorităților. Legislația este de partea voastră, iar protecția și siguranța voastră sunt prioritare.
Împreună, putem crea o societate în care violența nu are loc.
Aveți curajul să cereți ajutor, pentru că “O viață trăită în frică nu e viață!”

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *