Vesti bune de la Comisia Europeana

471 0

Comisia lansează o nouă generație de centre EUROPE DIRECT, interacționând cu cetățenii de pe teritoriul UE,o nouă generație de peste 420 de centre EUROPE DIRECT își începe activitatea în întreaga UE. Cu un mandat care va dura până la sfârșitul anului 2025, aceste centre vor aduce Uniunea Europeană, politicile și valorile acesteia în toate colțurile Europei. Centrele vor stabili o legătură importantă între instituțiile UE și cetățeni, contribuind la explicarea modului în care Europa combate pandemia de COVID-19, stimulând redresarea economică prin intermediul programului NextGenerationEU și abordând tranziția verde și tranziția digitală.

Noua rețea EUROPE DIRECT va aduce o schimbare concretă pentru cetățenii UE. Centrele vor asigura informarea oportună și obiectivă cu privire la chestiunile europene și vor depune, în același timp, eforturi pentru a interacționa cu cetățenii cu privire la chestiuni legate de starea și de viitorul Uniunii Europene. Prin intermediul acestor activități de informare și implicare, centrele își vor aduce contribuția la sfera publică europeană și vor spori gradul de conștientizare cu privire la UE și la prioritățile, oportunitățile și provocările sale.

Rolul și mandatul centrelor EUROPE DIRECT au fost modernizate în mod semnificativ față de generațiile anterioare. Noua generație:

  1. va implica publicul în evenimente, dialoguri cu cetățenii și în diferite forme de interacțiune offline și online, în special în ceea ce privește Conferința privind viitorul Europei;
  2. va pune la dispoziția mass-mediei și a multiplicatorilor de opinie locali conținut relevant privind politicile și prioritățile UE și îi va implica în activitățile centrelor;
  3. va ajuta Comisia să obțină o imagine de ansamblu a sensibilităților locale legate de politicile UE;
  4. va promova cetățenia europeană activă în școli;
  5. va promova coordonarea cu alte rețele ale UE prezente în regiuni, asigurându-le cetățenilor, organizațiilor sau companiilor accesul cu mai multă ușurință la destinațiile adecvate.

Europa mai aproape de cetățeni: Comisia Europeana lansează un apel pentru o generație moderna EUROPE DIRECT

Comisia Europeană lansează un apel în vederea selecției unei noi generații de centre EUROPE DIRECT pentru perioada 1 mai 2021- 31 decembrie 2025. Scopul EUROPE DIRECT este de a face Europa mai accesibilă oamenilor de la nivel local și regional, dar și de a dezbate împreuna cu ei despre Uniunea Europeană și politicile sale, priorități și viitor.

EUROPE DIRECT vor informa cetățenii despre Uniunea Europeană și vor organiza activități cum ar fi dezbateri locale cu cetățenii, crearea de parteneriate locale, inclusiv cu presa și vor susține instituțiilor europene pentru o mai bună înțelegere a  sensibilităților, preocupărilor și opiniei publice din respectivele zone geografice.

Suma totală estimată alocată pentru România în 2021 (mai-decembrie) este de  563.208 Euro. Pentru perioada 2022-2025, grantul anual dedicat fiecărui centru EUROPE DIRECT va fi de 30.400 Euro. Propunerile de proiect sunt așteptate pana in 15 octombrie 2020.

Noi in Ramnicu Valcea avem un asemenea centru unde au loc evenimente de informare,dezbateri,centru forum teatru,cursuri si inclusiv presa este un bun colaborator al centrului,avand posibilitatea sa lucreze direct cu cele mai minunate angajate :doamnele bibliotecare Dana Radulescu si Ioana Mazilu,care fac o munca fabuloasa.

Sursa:Comisia Europeana

Ec.Ivan Monica

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *