ANUNȚĂM CU PROFUNDĂ DURERE PLECAREA DINTRE NOI MINUNATULUI OM ȘI A MARELUI SLUJITOR AL CULTURII, EMIL CATRINOIU

382 0

Există pe lumea aceasta oameni de o bunătate nemaipomenită care se dăruiesc oamenilor, vieții, culturii cu o cumințenie și bunătate extraordinare. Ca și cum ar face un lucru obișnuit zi de zi ei ridică în realitate opere care vor dăinui peste veacuri. Așa a fost colegul și prietenul nostru Emil Catrinoiu. Bunul Dumnezeu a făcut să ne întâlnim elevi ai Liceului Măciuca, din spațiul sacru al Vâlcii, un liceu cu dascăli minunați care a dat țării oameni de mare valoare. Așa cum era în adolescență un suflet de pus pe rană așa a rămas toată viața.
Mânat de o iubire profundă pentru carte a ales ca după 1989 să fie editor. Cu o acribie de bijutier aplecându-se asupra paginilor îngălbenite al Pravilei de la Govora el i-a dat o nouă haină și o nouă viață construind unul din marile monumente tipografice și spirituale din cultura română.
Acum el a plecat la Domnul, dar Pravila de la Govora a lui Matei Basarab așa cum a re-înviat-o marele artist tipograf Emil Catrinoiu va dăinui peste veacuri. Atât cât va dăinui poporul român.
El a fost singurul editor din România care a avut curajul în anul 2004, la Editura pe care o conduce, Fortuna, să tipărească romanul „Delirul, vol II”, continuare la romanul „Delirul, vol I” de Marin Preda”, așa cum l-ar fi scris Marin Preda. Ce a ieșit din minele editorului Emil Catrinoiu ? Tot un monument. Pentru că iată ce scrie Excelența sa, dl Ambasador Constantin Lupeanu, cel mai mare sinolog al nostru, despre romanul „Delirul vol II” :„ Aseară am terminat de citit romanul „Delirul, vol II”. Este și va rămâne unul dintre marile romane ale secolelor 20 și 21, iar romanul fluviu în trei volume URIAȘII DE DEMULT este un monument al românilor ”. Așadar Emil Catrinoiu a tipărit în literatura română „unul dintre marile romane ale secolelor 20 și 21” . Pentru că omul acesta, Emil Catrinoiu, pe ce punea mâna, ca regele Midias, sfințea și construia opere extraordinare.
El n-a scris romane, n-a scris volume de poezii. A făcut ceva mult mai mare și mai frumos, A SLUJIT CULTURA, a născut cărțile altora. El a slujit literatura română cum puțini au făcut-o !
Este creatorul unei colecții bijuterie, cărți în format mic, liliputan, în care a publicat mulți scriitori mari ai literaturii române și universale. Cărți bijuteriei și monumente cât palma. Dar câte cărți minunate, pline de suflet, ca niște amfore de lumină, nu a creat Emil ! Ce calendare opere de artă a creat Emil !
În ultimii ani lucra la o operă de mari dimensiuni, tot un monument ca și Pravila de la Govora. Aduna într-o carte toate rețetele naturiste culese de la începutul secolului XIX. Lucra la un medicament naturist care îngloba în el 500 de plante, care credea el, va putea vindeca orice boală. Opera aceasta, la care lucra tot ca un bijutier, va rămâne din păcate în sertar. Poate s-o găsi cineva să o ducă mai departe.
Acum când scriem rândurile acestea îl vedem în fața ochilor, îi auzim glasul de om bun și cuminte și…plângem. Așa cum m-am rugat Domnului de când te-ai îmbolnăvit să te vindece, să facă o minune și să te pună pe picioare, dragă Emil, mă voi ruga și acum pentru tine. Știu că Domnu te va așeza în rai ” Doamne, ai grijă, o grijă specială, de Omul minunat care a fost Emil Catrinoiu, aici pe pământ , în Valea Plângerii ” pe care el a luminat-o cu viața lui. Amin !

Cu triste, cu recunoștință și iubire, Ștefan Dumitrescu, scriitor, autorul romanului „Delirul, vol II”, care nu ar fi apărut fără curajul și arta de bijutier al lui Emil Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne lumineze pe toți !
21. 06. 2023, București.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *