Începe distribuirea ajutoarelor alimentare în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD)

259 0

Municipiului Râmnicu Vâlcea i-au fost repartizate doar 950 de pachete

Începând cu data de 14 decembrie, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va desfășura prin Direcția de Asistență Socială (DAS) activitatea de distribuire a ajutoarelor POAD – produse alimentare la fostul Liceu Tehnologic Oltchim din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 26.

În conformitate cu prevederile art. 3, alin. 1 din OUG 84/2020, categoriile de persoane care beneficiază de acest sprijin sunt:

  1. familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav și accentuat, adulți și copii) şi în alte situaţii deosebite de vulnerabilitate stabilite prin anchetele sociale, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale

Persoanele care aparțin categoriilor enumerate mai sus și care la data distribuirii ajutoarelor alimentare se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reședința în străinătate, beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial (în instituții publice sau private) nu au dreptul de a primi ajutoarele distribuite în programul POAD.

Programul de distribuire a pachetelor cu ajutoare alimentare la fostul Liceu Tehnologic Oltchim din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 26 va fi următorul:

  • Pentru beneficiarii de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei, ale căror dosare complete sunt în evidențele DAS, distribuirea pachetelor cu ajutoare se va face în data de 14 decembrie, în intervalul orar 08.30 -16.00, pe baza actului de identitate.
  • Pentru persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav și accentuat, adulți și copii) şi persoanele care locuiesc în aşezările informale, distribuirea produselor alimentare se va face începând din data de 15 decembrie și până la epuizarea stocului alocat Municipiului, între orele 08.30 – 16.00 (în zilele de luni – joi) și 08.30 – 14.00 (vinerea) și numai în urma înscrierii pe listele suplimentare. Înscrierea se poate face în perioada 6 – 12 decembrie, personal sau prin reprezentantul legal/persoana împuternicită fie telefonic, la numerele 0799807237, 0787371735, 0774433126, fie la sediul Direcției de Asistență Socială din strada General Magheru nr. 25 (clădirea Socom), pe baza următoarelor documente: actul de identitate (original și fotocopie), certificatul de handicap valabil la data întocmirii listelor (prezentat în fotocopie). Pentru persoanele care optează pentru înscrierea telefonică, datele de identitate vor fi prelucrate pe baza declarației telefonice, urmând ca acestea să prezinte, obligatoriu, documentele în fotocopii la momentul ridicării produselor. Repartizarea ajutoarelor alimentare POAD pentru aceste categorii se va face conform următoarelor criterii de prioritizare:

– persoanele aflate în situații deosebite de vulnerabilitate, aflate în evidența DAS Râmnicu Vâlcea, pentru care va fi întocmită ancheta socială de către angajații Direcției;

– persoanele încadrate în grad de handicap (grav și accentuat), care nu au beneficiat de aceste produse la ultimele două tranșe (din august 2021 și din aprilie 2022);

– persoanele încadrate în grad de handicap (grav și accentuat) care nu au beneficiat de aceste produse în luna aprilie 2022, urmate de cei care dețin un certificat de handicap grav/accentuat valabil și au ridicat produse la ultimele două distribuiri, până la epuizarea stocului disponibil.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *