Evaluarea activităţii și rezultatele obținute de Jandarmeria Vâlcea în anul 2022

428 0

În data de 2 februarie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea a avut loc evaluarea activităților desfășurate de instituția noastră pe parcursul anului 2022. Evenimentul s-a desfășurat în sistem videoconferință cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, având ca reprezentant din partea conducerii, pe domnul colonel Popia Aurel – Directorul Direcției Resurse Umane.

Am tras linie și am făcut o sinteză a activității, cu misiuni, cu rezultate, cu acțiuni, cu concluzii și lecții învățate, numai bune de pus în practică, pentru un viitor sigur, al cetățenilor în slujba cărora suntem. Comandantul unității, domnul colonel Ciaușescu Grigore a expus principalele realizări ale anului trecut, din fiecare domeniu de activitate, dar și obiectivele stabilite pentru anul 2023.

Pe parcursul anului 2022 am fost prezenți la activități cultural-artistice, comemorative, religioase, organizate în județ, la care au participat un număr mare de persoane (festivaluri, concerte)  dar și la manifestări sportive. De asemenea, am desfășurat mai multe activități preventiv-educative, atât la școli, cât și în taberele de vară, alegând diverse teme, adaptate vârstelor.

Am tratat cu prioritate problemele curente ale societății, cu scopul prevenirii și combaterii fenomenului migrației ilegale, al substanțelor interzise, al delincvenței juvenile și ne-am implicat în orice alte subiecte de interes, la rezolvarea cărora, prin pregătirea și aptitudinile colegilor mei, ne-am adus aportul!

Cifrele de mai jos sunt doar un fragment din povestea unui an energic, cu multe oportunități de a fi aproape de ceilalți membrii ai comunității din care facem parte, atât prin misiunile organizate și executate, cât și prin activitățile desfășurate împreună cu aceștia:

Din 766 de misiuni de asigurarea a ordinii publice, 133 au avut tematici diverse, evenimente culturale, artistice, religioase, comemorative și 89 au fost cu prilejul  activităților sportive. De asemenea, am desfășurat 5392 de misiuni de menținere a ordinii publice în sistem integrat cu poliția și 806 de misiuni în cooperare cu alte instituții.  

Timpul, numărul misiunilor, numărul jandarmilor, toate aceste elemente sunt măsurabile, dar prezența noastră alături de oameni este permanenta. Rolul nostru este să fim alături de cetățeni, zi cu zi, misiune cu misiune, an cu an! În acest sens, rămânem partenerul de încredere atât al acestora, cât și al celorlalte instituții cu care noi cooperăm și colaborăm, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea acționând pentru îndeplinirea cu responsabilitate a misiunilor și pentru crearea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA

Articole asemănătoare

Argintul!

Postat de - 30 august, 2020 0
FacebookTwitterV-ar plăcea să aflaţi de ce obiceiul de a purta bijuterii de argint nu emană numai rafinament, dar este şi…

Informare DPSU

Postat de - 22 martie, 2020 0
FacebookTwitterBULETIN DE PRESĂ 21 Martie 2020, ora 13.00   Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 367…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *