Parlament: inițiativă legistlativă privind decontarea cheltuielilor de transport a avocaților

586 0

Liderul Grupului parlamentar al PNL, senatorul Daniel Fenechiu, anunță o nouă inițiativă legistlativă care vine în ajutorul avocaților care oferă asistență juridică din oficiu. Liberalul a precizat că a lucrat alături de colegii săi parlamentari pentru această lege care prevede decontarea cheltuielilor de transport ale avocaților.

„Prin modificarea Legii 51/1995, urmăresc introducerea decontării cheltuielilor de transport ale avocaților din oficiu, de la domiciliu sau sediul profesional până la locul unde își desfășoară activitatea profesională, indexarea anuală a onorariilor cu indecele de inflație stabilit de INS și plata unui onorariu parțial în cazul dosarelor de urmărire penală care trenează ani”, transmite senatorul liberal.

„Rolul avocaților din oficiu este de mare însemnătate în sectorul juridic, reprezentând un suport necondiționat pentru părțile din proces, totodată și un pilon important în soluționarea cât mai rapidă a proceselor instanțelor judecată.

Totodată, inițiativa legislativă prevede dreptul avocaților de a obține, prin intermediul UNBR, date cu caracter personal aflate în Registrul Național de Evidență a Populației pentru a asigura continuitatea propice a activității juridice”, adaugă Daniel Fenechiu.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *