STOP deșeurilor din ape – River Cleanup Collective. REset Plastic

829 0

Râmnicu Vâlcea, 30 septembrie 2023  – Gândim global, acționăm local!  Împreună, luăm atitudine pentru un mediu curat!

River Cleanup Collective , cea mai amplă acțiune de ecologizare a anului, a adus împreună, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, reprezentanți ai grupul Schwarz din 16 țări din Europa, voluntari ai Organizației Act for Tomorrow și ai asociațiilor partenere din țară, dar și oameni dedicați, care și-au unit eforturile pentru un mediu mai curat.

Atitudinea noastră neglijentă față de natură este unul dintre principalele motive ale deteriorării sănătății mediului.

Râurile au un rol crucial în drumul deșeurilor de plastic către oceane, iar această problemă nu cunoaște granițe geografice. Acum, mai mult ca oricând, este momentul ca fiecare dintre noi să acționeze, iar protejarea mediului și conservarea resurselor naturale sunt vitale.

La Râmnicu Vâlcea, pe 30 septembrie, inimoșii voluntari ai Asociației SEVEN STEPS, împreună cu alți voluntari pasionați de sănătatea mediului, au fost parte din soluție, au spus STOP deșeurilor din ape și au curățat malurile Oltului, în apropierea orașului.

 

Iar îndemnul pe care îl transmit și celorlalți este universal valabil:

Alătură-te inițiativelor locale și globale, implică-te și tu în acțiuni de ecologizare și educare ecologică. Dacă ne unim forțele și luăm măsuri concrete, putem construi un viitor mai verde pentru generațiile viitoare. Haideți să facem acest efort împreună pentru un mediu mai curat și sănătos!

 

Mihaela Iliescu

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *