Referitor la cutremurul din județul Vâlcea cu intensitatea de 4,5 pe scara Richter

765 0

COMUNICAT DE PRESĂ

Prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea a convocat în această după-amiază factorii decidenți (Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea) din cauza cutremurului produs în județul nostru.

Cutremurul cu intensitatea de 4,5 pe scara Richter s-a produs la adâncimea de 28,638 km. În urma evenimentului, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost deja în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere.

Potrivit ISU Vâlcea în municipiile Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, precum și în orașele Brezoi și Horezu nu s-au înregistrat probleme deosebite, iar până în acest moment nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.

În calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea am fost asigurat, în urma întâlnirii cu factorii decidenți, de faptul că până în acest moment nu au fost semnalate probleme deosebite în județul nostru.

Cetățenii nu trebuie să intre intre în panică. În aceste situații este bine să ne păstrăm calmul. De asemenea, trebuie să cunoaștem și câteva reguli folositoare care ne pot ajuta să fim lucizi și să luăm cele mai bune decizii” a subliniat prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea.

În ceea ce privește cutremurele, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora. În urma producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsurile de protecție adecvate.

Informații despre măsurile și modul de comportare înainte,  în timpul și după producerea unui seism: https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/ ;   https://ro-alert.ro/intrebari-frecvente/ .

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *