Ziua Protecției Civile

340 0

Pe 28 februarie, se împlinesc 90 de ani de când prin „Înaltul Decret Regal nr. 468” a fost aprobat Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene, document care avea să consemneze înfiinţarea instituţiei menite să protejeze populaţia în caz de război.

De-a lungul anilor, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a făcut parte, Protecţia Civilă din România a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai intereselor naţionale, îndeplinind rolul profund umanitar pentru care a fost creată: apărarea populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului ambiant în situaţii de război, calamităţi naturale şi catastrofe tehnologice.

Cu prilejul „Zilei Protecţiei Civile din România”, în perioada 28.02 – 04.03.2023, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea continuă seria de manifestări dedicate acestui moment festiv.

Astăzi, începând cu ora 13.00, la Sala Mare a Cosiliului Județean Vâlcea, se va da startul activităţilor omagiale în cadrul cărora se vor prezenta: semnificaţia „Zilei de 28 Februarie – Ziua Protecţiei Civile din România”, mesajele oficialităţilor cu acest prilej şi se vor acorda premii și diplome pompierilor militari care s-au remarcat în activitate, precum și câştigătorilor competiţiilor sportive desfăşurate.

În perioada 28.02 – 03.03.2020, în intervalul orar 10:00 – 13:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea îşi va deschide porţile. Adulții și copiii vor putea vizita atât unitatea de pompieri din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Bunești, Govora, Grădiştea, Horezu şi Măciuca. Accesul copiilor în subunităţi se va face cu însoţitor (cadru didactic), care va fi legitimat la intrare.

Vizitatorii vor putea vedea tehnica de  intervenție, vor afla tehnici de acordare a primului ajutor calificat şi informaţii despre modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă, iar doritorii pot să folosească o parte din dotarea inspectoratului sub îndrumarea personalului specializat. Totodată, aceştia vor primi materiale informative din cadrul campaniilor naţionale derulate pe linia situațiilor de urgență. În acelaşi timp, elevii pot obţine informaţii privind paşii ce trebuie urmaţi pentru a deveni pompieri.

În intervalul 28.02 – 03.03.2023, pompierii vâlceni vor fi prezenți în cadrul unităților de învățământ din județul Vâlcea, acolo unde vor desfășura activități teoretice, dar și practice de instruire privind tehnicile de acordare a primului ajutor și modul de comportare specific tipurilor de riscuri generatoare de situații de urgență.

Miercuri, 01.03.2023, în intervalul orar 10:00-11:00, se va desfășura exercițiul național de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”. Deși există posibilitatea de a se crea disconfort în spațiul public prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare, dorim să aducem la cunoștință cetățenilor că astfel de exerciții sunt necesare și benefice. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Vă solicităm să nu intrați în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor.

Programul complet al activităților este disponibil pe pagina de internet www.isuvalcea.ro.

Activitățile dedicate Săptămânii Protecției Civile, care au început în data de 25.02.2023, se vor încheia sâmbătă, 04.03.2023, cu o conferință de presă organizată la sediul I.S.U. Vâlcea, la ora 09:00, în cadrul căreia se vor prezenta rezultatele înregistrate la nivel județean.

Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, vă invităm să fiți alături de pompierii militari vâlceni!

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *