Noi modificări legislative pentru avocați!

316 0

Proiect adoptat de Camera Deputaților!

Marți, 14 martie, Camera Deputaților a aprobat proiectul legislativ conform căruia se modifică și se completează legea organizării și exercitarea profesiei de avocat. Deputații au votat pentru acoperirea unor viduri legislative care nedreptățeau anumite categorii, precum avocații care lucrau în cadrul oficiilor.

Mai exact, se vor impune măsuri în sprijinul celor care practică această meserie atât de imporantă pentru întreaga societate. Cele mai semnificative regelmentări sunt legate de plățile care întârzie în cadrul dosarelor în care urmărirea penală durează ani de zile, dar şi de prelungirea mandatelor organelor profesionale, până la instaurarea unor noi membrii, pentru a crea continuitate.

Alte măsuri, menite să îi stimuleze pe cei care cunosc cuvântul legii, sunt indexarea onorariilor acestora în funcție de inflația reală sau chiar decontarea transportului până la sediul profesional. Este o măsură care ajută avocații, dar și persoanele care beneficiază de serviciile acestora, în foarte multe situații, transportul în diferite locații fiind suportat de către client.

Corpul avocațiilor a enumerat problemele din acest sistem, iar parlamentarii au arătat că le pasă. Deputatul liberal Laurenţiu Cazan transmite faptul că aplicarea legii este extrem de importantă într-o societate sănătoasă, iar asigurarea drepturilor cuvenite acestor oameni nu poate decât să îmbunătățească întregul proces de rezolvare al cazurilor: “Dreptul la apărare este garantat de articolul 24 din Constituția României, însă pentru a fi sigur că ești apărat, ai nevoie de un apărător concetrat exclusiv asupra aceste cauze. Din exterior, lucrurile par simple pentru avocați, dar în realitate nu este așa, în special pentru cei care lucrează în oficii. Acești oameni apărau cauze, ele devenind victime ale unor probleme care trebuiau reglementate. Mă bucur că mulți dintre colegii mei din Camera Deputaților au înțeles acest lucru”.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 238 voturi “pentru”, 2 voturi “contra” şi 35 de abţineri.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *