În ultimele 24 de ore, efectivele ISU “General Magheru” al judeţului Vâlcea au fost solicitate să intervină la 14 situații de urgență, dintre care 12 intervenții SMURD, 1 incendiu și 1 altă situație de urgență.

504 0

BULETIN INFORMATIV

SMURD (12):

Membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină la 12 situaţii de urgenţă, dintre care 5 traumatisme, 1 accident și 6 diverse afecțiuni medicale. Salvatorii au acordat asistență medicală unui număr de 12 persoane aflate în dificultate.

 

Alte situații de urgență (1):

  • 1 intervenție pentru facilitarea accesului într-un apartament, în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Zorelelor.

 

Incendii (1):

  • 1 intervenție pentru stingerea incendiului izbucnit la o locuință, în sat Zăvideni, comuna Prundeni:

Ieri, 22.03.2023, în jurul orei 18:30, am fost anunțați de izbucnirea unui incendiu puternic la o gospodărie din sat Zăvideni, comuna Prundeni.

        De urgență, la fața locului s-au deplasat forțele Gărzii de Intervenție Drăgășani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

        Deoarece incendiul se manifesta violent, forțele și mijloacele operative au fost suplimentate cu încă un echipaj de stingere și un container Abroll, din cadrul Gărzii de Intervenție Drăgășani, pentru localizarea și mai apoi lichidarea cât mai rapidă și eficientă a acestuia.

        Amploarea evenimentului a fost cauzată de faptul că în garaj se aflau 400 de litri de alcool, care au acționat ca un accelerator pentru incendiu, fapt ce a favorizat propagarea flăcărilor până la acoperiș.

        Intervenția promptă a echipajelor operative a limitat extinderea incendiului la alte spații ale locuinței, precum și la alte clădiri aflate în proximitate.

        Au fost afectate aproximativ 180 de mp din acoperișul locuinței, construit din lemn, cu învelitoare din carton bituminos – tip solzi,  materiale de construcție depozitate în mansardă, garajul lipit de locuință si materialele existente în acesta, precum și 400 de l de alcool existent in garaj.

        Din fericire nu au existat persoane surprinse de eveniment, înregistrându-se doar pagube materiale.

        Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul produs la un aparat electric lasat sub tensiune.

 

În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *