MINI-RUGBY – ”TROFEUL OLTENIEI”

402 0

C.S.T. LYKAIOS scrie istorie după 10 ani de implementare Rugby-Tag în județul Vâlcea!

În colaborare cu Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea și cu ajutorul RFC TONBRIDGE JUDDIANS – Londra, UK, vă așteptăm în data de 15-16 iulie 2023 pe STADIONUL MUNICIPAL RÂMNICU VÂLCEA. Încurajăm părinții să își înscrie copiii la o nouă experiență de neuitat, unde prevedem întâmpinarea a peste 200 de rugby-iști în devenire, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Totodată, fixăm aici polul de influență regională în RUGBY.

De asemenea, anunțăm cu onoare faptul că orașul nostru devine Centrul Regional de Dezvoltare pentru MINI-RUGBY și RUGBY 7 fete și băieți.

Premiile vor fi asigurate de sponsori care și-au anunțat dorința de a se alătura proiectului nostru comun.

C.S.T. LYKAIOS mulțumește Federației Române de Rugby pentru girul de încredere pe care ni-l acordă, bineînțeles domnului Primar Mircia Gutău pentru sprijinul oferit, turneul desfășurându-se pe cea mai bună bază sportivă a județului Vâlcea și negreșit lui Trevor Martingell pentru cei 10 ani de prietenie și susținere necondiționată a clubului!

Vă așteptăm în număr cât mai mare să susțineti acest eveniment dedicat copiilor!

Articole asemănătoare

„Petalele Iubirii”

Postat de - 2 martie, 2021 0
FacebookTwitterJoi, 25 februarie, la sediul Societății Naționale Independente a Persoanelor cu Handicap din România , s-a derulat un eveniment aparte:…

Festival peste reguli

Postat de - 4 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterCredeați că nu există distracție și în pandemie? Ei bine, brezoienii au reușit să arate contrariul. În ciuda restricțiilor stricte,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *