BULETIN INFORMATIV
În perioada 15 aprilie, ora 08:00 – 18 aprilie 2023, ora 08:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au gestionat 76 de misiuni, dintre care : 44 de intervenții pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale; șase incendii, fără victime; 14 misiuni de asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la manifestarile ocazionate de Sărbătoarea Învierii Domnului și 12 acțiuni de informare preventivă în campania națională “Fii Pregătit”.
Membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină la 44 de situaţii de urgenţă, dintre care : nouă traumatisme, două accidente, 32 diverse afecțiuni medicale; două persoane aflate în stop cardio-respirator pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără niciun rezultat și un mesaj RO-alert privind prezența unui animal sălbatic (urs), pe raza localității Budești, sat Linia.
Ieri, 17 aprilie ac., în jurul orei 15.00, la dispeceratul ISU a fost anunțată producerea unui accident rutier, în localitatea Drăgoești, unde șoferul unui autoturism a acroșat un minor.
La fața locului s-au deplasat atât echipaje SMURD din cadrul ISU Vâlcea cât și un echipaj SAJ care au găsit victima, o fetiță în vârstă de 10 ani, în stop cardio-respirator, motiv pentru care s-a început rapid efectuarea de manevre de resuscitare. Din păcate, acestea nu au avut niciun rezultat, decesul fiind declarat în scurt timp, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața.
Salvatorii vâlceni au fost solicitați, de asemenea, să intervină în alte 9 situații, precum asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere și gospodării ale cetățenilor, la incendii aflate în fază incipentă.
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE