Crește încrederea investitorilor în piața de investiții din România

436 0

Crește încrederea investitorilor în piața de investiții din România: 

 La 5 ani de la lansare, ROCA Investments anunță o evaluare de 78 mil. EUR și un randament anualizat de 39%

 

  • Deși România este o piață atractivă, nevoia de capital este în continuare ridicată, la nivelul companiilor românești. Există încă un dezechilibru major între cerere și oferta disponibilă pe piață.

 

  • Piața de investiții are perspectivele de a deveni un contributor valoros în economia națională: în România, 0,02% din PIB este reprezentat de investițiile de private equity vs. 0,7% din PIB la nivelul UE. Cele mai recente date arată pași majori înainte pentru piața locală.

 

  • La 5 ani de la lansare, ROCA Investments raportează un randament al investițiilor (IRR*) de 39% și ajunge la o evaluare a portofoliului de 78 milioane EUR, în creștere cu 50% față de cea anterioară.

 

  • ROCA Investments contruiește un model de succes unic pe piața locală de private equity, prin structura de holdinguri specializate pe industrii strategice ale economiei, care asigură capital și resurse pentru creșterea companiilor românești cu potențial.

 

 

București, 27 aprilie 2023 – La 5 ani de la lansare, ROCA Investments, un brand fondat de Impetum Group și compania cea mai dinamică de private equity din România, ajunge să dețină un portofoliu în valoare de 78 de milioane de euro, marcând o nouă creștere semnificativă – cu 50% față de evaluarea anterioară (din decembrie 2021) – și raportează acționarilor un randament anualizat (IRR) de 39%. Fondată în 2018 prin capital 100% românesc, ROCA Investments a finalizat până în prezent 5 runde de majorare de capital, care au totalizat 43,75 milioane euro, a semnat 20 de tranzacții și a finalizat 2 exit-uri.

În perioada 2018 – 2022, ROCA Investments a crescut anual sumele investite, ajungând de la 4,19 milioane de euro în 2018 la 34,67 milioane euro în 2022, ceea ce arată întărirea angajamentului companiei pentru companiile antreprenoriale românești. Evoluția tezei investiționale a ROCA Investments și rafinarea produsului au avut la baza mereu dorința echipei de management de a creea impact pozitiv în economia românească.

În această perioadă, valoarea de piață a capitalurilor proprii ale ROCA Investments a crescut de 3,5 ori, doar în ultimul an avansând cu 56%.

Primii acționari în cadrul ROCA Investments au înregistrat o apreciere de peste 3 ori a sumei investite. De asemenea, acționarii care au participat la cea mai recentă rundă de majorare de capital, încheiată la finalul anului trecut, au înregistrat deja o apreciere de 33% a investițiilor.

 „Decalajul dintre Vest si Est este încă nejustificat de mare, în ceea ce privește rolul fondurilor de investiții și al companiilor de private equity în economie, deși ultimii ani au adus o evoluție pe toate piețele, din acest punct de vedere. Acest decalaj este însă o oportunitate majoră de creștere, iar principala dovadă sunt rezultatele atinse de ROCA Investments în 5 ani de la lansare. Obiectivul nostru, în continuare, este transformarea companiei într-un jucător relevant pentru investitorii specializați din vestul Europei și, deci, atragerea unei alte dimensiuni de capital în România. Rămânem fideli misiunii noastre, de a ne focusa pe sectoare strategice ale economiei naționale, între care industria și agricultura sunt cheie pentru dezvoltarea economică a țării în următorii ani și de a investi exclusiv în companii românești, cu dorința de a crea campioni regionali,” declară Rudolf Vizental, CEO și co-fondator ROCA Investments.

România este o piață atractivă, cu potențial semnificativ pentru investiții, datorită poziției geografice, stabilității economice și a numărul mare de companii care au nevoie de finanțare, în condițiile în care nivelul de investiții actual este mult sub media europeană: 0,02% PIB investiții de private equity în România vs. 0,7% din PIB investiții în UE.

Ce urmează: Principalele direcții strategice pentru ROCA Investments

Într-un context ambiguu de piață, marcat de multiple incertitudini la nivel geo-politic și macroeconomic, ROCA Investments mizează ca direcții strategice pe consolidare și dezvoltare în perioada următoare:

„În primul rând, obiectivul nostru declarat este să ducem ROCA Investments la un nivel de relevanță regională: o companie românească de private equity specializată pe companii antreprenoriale. Suntem devotați misiunii noastre de a investi exclusiv în companii românești, cu dorința de a crea campioni regionali prin consolidare și extindere internațională. De asemenea, vom ajuta la creșterea și consolidarea IMM-urilor, la dezvoltarea mai multor echipe de management, la formarea de branduri Made in Romania, viabile pentru orice piață europeană. Iar pentru a putea continua să facem impact pozitiv în economia românească, ne propunem ca următoarea evaluare ROCA Investments să depășească 100 milioane de euro”, declară reprezentantul companiei.

Prin intermediul holdingurilor și companiilor sale, ROCA Investments este prezentă în 14 județe ale țării, în 2 sectoare de activitate strategice pe care s-a specializat: sectorul industrial, prin intermediul holdingului ROCA Industry și sectorul de agribusiness, prin intermediul holdingului ROCA AGRI RDF.

ROCA Investments continuă dezvoltarea și scalarea portofoliului existent, cu focus pe cele două sectoare economice. Cele două holdinguri din portofoliul ROCA totalizează în acest moment 15 companii active, între care unele cu prezență semnificativă în Europa. Un brand fondat de Impetum Group, ROCA Investments este o companie private equity cu specific de acționar majoritar, specializată în preluarea companiilor antreprenoriale de dimensiune medie și transformarea acestora în performeri în sectoarele strategice în care activează.

Vedeți aici întreg portofoliul de companii ROCA Investments

*IRR = Rata Internă a Rentabilității (ENG: Internal Rate of return) este rata de actualizare la care valoarea netă prezentă (valoarea actualizată) a unui flux de venituri sau cheltuieli (viitoare) este egală cu zero.te egală cu zero.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *