Junior Achievement Romania și OMV Petrom dau startul unei noi ediții a proiectului pentru liceeni „Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta”

497 0

 

  • Peste 600 de liceeni din țară vor participa în acest an școlar la activitățile proiectului.
  • Elevii vor primi sfaturi și recomandări de la voluntarii OMV Petrom pentru a putea avea succes pe piața muncii

 

Junior Achievement Romania și OMV Petrom dau startul unei noi ediții a proiectului „Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta”, care facilitează apropierea liceenilor de realitatea economică și de oportunitățile profesionale actuale și viitoare.

 

600 de elevi vor participa în acest an școlar la o varietate de activități, prin intermediul cărora vor explora perspectivele de a deveni angajat sau antreprenor, descoperindu-și și dezvoltându-și abilitățile personale. În cadrul proiectului vor fi organizate activități în formatul internațional JA Innovation Day™, prin care elevii își dezvoltă abilități și atitudini antreprenoriale și profesionale precum lucrul în echipă, comunicarea eficientă, creativitatea, planificarea sau auto coordonarea și înțeleg importanța inovației și a responsabilității prin identificarea de soluții la nevoi sau probleme actuale ale comunităților din care fac parte.

 

În completare, liceenii vor beneficia de activități din sfera orientării profesionale care să le permită o mai bună cunoaștere a joburilor actuale, a competențelor necesare pentru ocuparea lor și al opțiunilor de pregătire și continuare a studiilor.

 

Pe parcursul activităților, elevii vor interacționa constant cu voluntarii OMV Petrom, care, prin experiențele profesionale și personale împărtășite, le vor oferi feedback, recomandări și o mai bună înțelegere a modului în care deciziile și planificarea sunt parte a fiecărei etape din viață.

 

Ionut Ciubotaru, VP Business Development OMV Petrom: „Ne bucurăm să susținem proiectul <<Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta>>, inițiat de JAR, cu care avem o colaborare frumoasă de șapte ani. Prin intermediul acestui proiect, mii de elevi au acces gratuit la învățare prin experiență și la interacțiuni cu voluntari din comunitatea de afaceri, printre care se numără și angajați ai OMV Petrom. Aceștia sunt dedicați să sprijine tinerii în dezvoltarea competentelor esențiale pentru tranziția spre piața muncii și pentru viața de adult. OMV Petrom este implicat activ in dezvoltarea comunităților în care activează, suntem mândri să sprijinim acest proiect care oferă tinerilor oportunități valoroase de dezvoltare personală. Suntem convinși că acest proiect va contribui semnificativ la dezvoltarea unei generații de tineri pregătiți să își îndeplinească potențialul și să aducă contribuții valoroase societății.”

Am aflat diferența dintre inovație și invenție și ce este un antreprenor. Corelarea informației transmise de către voluntar cu exemple din viața cotidiană la care nu m-am gândit anterior mi-a captat atenția pe parcursul întregii activități – a declarat una dintre elevele de la Colegiul Național Vasile Alecsandri din Galați, participantă la ediția din 2022 a proiectului.

 

Cu șapte ani de colaborare neîntreruptă, Junior Achievement Romania și OMV Petrom au creat pentru mii de elevi oportunitatea de acces gratuit la activități learning by doing și de interacțiune cu voluntari din comunitatea de afaceri, care îi ajută să dobândească abilități și cunoștințe necesare tranziției către piața muncii și formării lor ca viitori adulți.

 

 

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” sunt urmate anual de peste 254.000 de elevi și studenți din 1.898 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2022, organizația a urcat pentru a patra oară în Top 10 ONG-uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org

 

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acționarii români dețin peste 42% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 21,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2022. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *