Lupta împotriva ,,distorsionării” rezulatului alegerilor

357 0

Azi am adoptat în Camera Deputaților proiectul de lege care are în vedere modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Aceasta se întâmplă datorită unor fenomene care au fost obeservate în timpul perioadei alegerilor.

În urma unor cercetări, efectuate în anii 2016 și 2020 în 200 de localități, s-a descoperit faputul că, în timpul perioadei alegerilor, numărul de vize de flotant este de 10 ori mai mare decât în anii fără alegeri din aceeași perioadă. Acest eveniment demonstrează faptul că multe persoane vin în localitatea respectivă pentru a-l vota pe primar, urmând ca în urmatorii 4 ani sa nu mai calce pe acolo.

Modificarea propusă este ca în toate situațiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reședinței, solicitantul va declara, pe propria răspundere, că locuiește de mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară. Declarația va fi consemnată pe cerere, în fața funcționarului de evidență a persoanelor, la fiecare trimestru. Pe parcursul acestei perioade se vor efectua și verificări pentru a stabili dacă persoanele respective locuiesc acolo și dacă, în urma acestora, se va stabili contrarul cererea lor va fi respinsă.

Prin adoptarea acestei inițiative legislative dorim eliminarea fenomenului de ”turism electoral” și „distorsionarea” rezultatului alegerilor. Aceste fenomene reprezintă corupția care continuă, din păcate, să exite în țara noastră, dar prin schimbările propuse mai sus facem unul dintre primii, pași necesari pentru a o înlătura din țara noastră.

 

 

Laurențiu Cazan,

Deputat PNL de Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *