Peste 17.000 de copii au participat la programul ,,Ne încredem în educaţie”, derulat de World Vision România şi Dove

717 0

SONDAJ O treime dintre adolescenţii din mediul rural spun că nu sunt la fel de fericiţi precum colegii lor

 

 Bucureşti, 11 iulie 2023. O treime dintre adolescenţii din mediul rural spun că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori la fel de fericiţi precum colegii lor, conform unui raport al World Vision România. Mai mult, 39% dintre respondenţi spun că sunt trataţi diferit faţă de ceilalți colegi şi aproape jumătate simt că nu au control asupra lucrurilor din viaţa lor.

 

Pentru a combate acest fenomen, World Vision România şi Dove derulează proiectul ,,Ne încredem în educație”. În 2023,  programul a ajuns la 17.376 de adolescenți din 63 de școli. Tinerii au participat la 637 de sesiuni în 10 județe din regiunile Moldova și Oltenia, iar aproape 500 de profesori au fost la atelierele susținute în cadrul proiectului. Practic, profesorii au fost pregătiţi pentru a putea vorbi cu elevii despre încrederea  în ei înșiși.

Cele 10 județe în care se desfășoară proiectul sunt: Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Botoșani, Suceava, Dolj, Gorj, Mehedinți si Olt.

Idealuri impuse și body shaming, două concepte contestate de tinerii care iau parte în programul derulat împreună cu Dove

Dove – Ai încredere în tine este un program lansat la nivel mondial în 2004 și își propune să crească stima de sine a adolescenților și să susțină viitoarea generație de adulți să se bucure de modul în care arată. Informația oferită prin intermediul Programului Dove – Ai încredere în tine a ajuns până în prezent la peste 82 de milioane de tineri.

Programul a fost lansat în România în 2021 după ce un studiu a arătat că 74% dintre fetele din România care au încredere în sine scăzută folosesc aplicaţii de editare foto, iar mai mult de jumătate folosesc filtre pentru a le face „să arate mai bine”.

,,Din punctul meu de vedere, cursul a fost bine organizat, dar și de mare ajutor. În zilele noastre, body shaming-ul este prezent în multe dintre școlile din țară, iar copiii afectați nu au, de obicei, curajul să comunice cu un adult despre aceste lucruri. Cursul acesta a ajutat, din câte am observat eu, mulți dintre copiii afectați. Acest curs ar trebui promovat în mai multe instituții”, ne-a spus Paula, cadru didactic la Colegiul Național Ștefan Odobleja Severin.

,,Cursul are o influență pozitivă asupra fiecăruia dintre noi și ne face să privim cu alții ochi anumite aspecte: să conștientizăm că fiecare persoană este unică, ne face să înțelegem că ,,imperfecțiunile” noastre ne fac să fim perfecți!”, a spus Gabriel, elev în clasa a X-a într-un liceu din județul Dolj.

,,Programul Dove introdus în școli ne-a oferit dovada că avem sansa la o educație ca în Occident. Am observat că suntem importanți și că merităm o dezvoltare armonioasă. Aflând metode și motive pentru care ar trebui să ne simțim mai bine cu noi înșine, să ne apreciem și să ne bucurăm de tot ce ne reprezintă, căci suntem speciali și minunați asa cum suntem!, ne spune și Eduard, elev în clasa a X-a într-un alt liceu din Dolj.

 

Despre World Vision România 

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *