Primăria Râmnicu Vâlcea are oportunitatea de a îmbunătăți semnificativ transparența și dialogul cu societatea civilă

1190 0

Râmnicu Vâlcea obține nota 4/10 la Indicele Transparenței Locale (ITL) o inițiativă inedită, o primă cercetare pilot a celor de la Funky Citizens, ce are la bază principiile rețelei Republica Funky și măsoară gradul în care primăriile respectă obligațiile legale ce țin de transparență.

Cetățenii au dreptul să știe tot ce fac autoritățile locale, pentru că le asigură finanțarea prin taxele și impozitele plătite, iar primăriile și consiliile locale trebuie să respecte prevederile legale ce țin de transparență. Autoritățile locale au din ce în ce mai multe resurse publice aflate la dispoziția lor, pe care le pot cheltui, uneori, în condiții de „flexibilitate”.

O primărie trebuie să aibă un minim de informații cerute de Legea 544/2001 pe site, dar și să răspundă unor standarde precum cele din Legea privind finanțele publice locale (L273/2006) și Legea privind transparenţa decizională în administrația publică (L52/2003).

Prima ediție a ITL are două componente:

  1. O analiză calitativă în detaliu pentru 50 de localități
  2. O analiză cantitativă simplificată a 3187 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) din România, bazată pe chestionare transmise în baza Legii 544/2001.

Echipa de cercetători  a realizat o analiză calitativă în detaliu, a navigat pe site-urile celor 50 de primării ale localităților analizate și le-a trimis acestora solicitări de acces la informații de interes public pentru a le evalua transparența la 126 de indicatori grupați în 12 capitole.

 Fiecare localitate are un scor de la 0 la 10, bazat pe media simplă a scorurilor pentru fiecare capitol. Există câteva domenii în care multe localități reușesc să performeze:

  • bugetul local și posibilitatea de trimite o solicitare în baza Legii 544/2001 apar pe site-urile a 44 din cele 50 de localități analizate;
  • 39 de localități oferă posibilitatea de plată a taxelor online;
  • peste 30 de localități au informații privind execuțiile bugetare, hotărârile de Consiliu local, date privind Legea 544/2001, politica de salarizare, instituțiile din subordine, dar și strategia de dezvoltare sau PUG-ul.

 Metodologia de lucru poate fi consultată aici

Cum arată analiza pentru Râmnicu Vâlcea și de ce credem noi că primăria are oportunitatea de a îmbunătăți semnificativ transparența și dialogul cu societatea civilă

Conform autorilor cercetării, activitatea primăriei, accesul la informații și politica de urbanism înregistrează punctaje mari. Întreprinderile și asociațiile municipale, asistența financiară pentru indivizi și organizații, precum și serviciile sociale sau educația au punctaje ce ating maxim 1. Răspunsurile la cereri nu au fost complete și n-au transmis informațiile în format deschis.

  1. Informații despre activitatea primăriei – 7/10
  2. Acces la informații și participare publică – 7/10
  3. Proces bugetar – 6/10
  4. Contracte publice – 6/10
  5. Asistență financiară pentru indivizi și organizații – 0/10
  6. Companii/întreprinderi/regii/asociații municipale – 0/10
  7. Proprietatea publică a municipalității – 5/10
  8. Resurse umane și politica de personal – 2/10
  9. Politica anticorupție, etică și integritate profesională – 2/10
  10. Climat investițional și dezvoltare economică – 2/10
  11. Servicii sociale, educație, locuire – 1/10
  12. Politica de urbanism și construcții – 10/10.

Perioada de cercetare: septembrie 2022 – februarie 2023. Mai multe informații și detalii aici

Poate că percepția publică este alta. Poate că dumneavoastră, râmnicenii, după ce veți citi, veți spune că notele pentru anumite capitole sunt prea mari. Sau prea mici. Poate că așa și este. Poate că nu. Dar sigur ne pasă tuturor!

Noi credem că, pornind de la această cercetare pilot, Primăria Râmnicu Vâlcea are oportunitatea de a îmbunătăți semnificativ transparența și dialogul cu societatea civilă.

Pentru că Indicele Transparenței Locale (ITL) va fi produs anual, va funcționa ca un instrument de  identificare a nivelului de acces la informații și ca un suport în dialogul cetățenilor cu autoritățile locale și în participarea la procesul decizional.

 

Mihaela Iliescu

 

 

 

Articole asemănătoare

Citate de Ion Luca Caragiale

Postat de - 1 februarie, 2022 0
FacebookTwitter„Voiești a cunoaște lumea? Privește-o de aproape. Voiești să-ți placă? Privește-o de departe”; „Proștii mor, însă prostia e nemuritoare”; „În…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *