Păzită de soldați, într-un oraș în care șoferii conduc fără permis! 

555 0

Bianca Ghelber s-a întors din Congo, de la Jocurile Francofoniei, cu medalia de aur și cu o experiență pe care nu o va uita prea curând.  

Campioana europeană la atletism, Bianca Ghelber se pregătește de Mondialul de la Budapesta de unde vrea să se întoarcă cu o medalie, dar și cu baremul pentru Jocurile Olimpice de la Paris. „Eu îmi doresc foarte mult acest lucru și sper să se întâmple cât mai repede posibil. Recordul meu personal este de 74.18 metri, la Madrid am dat 73.80 și mi-am făcut baremul pentru mondial. Mai aveam 20 de centimetri până la cel olimpic” -Bianca Ghelber, campioană europeană în proba de aruncare a ciocanului. 

Înaintea mondialului, sportiva a fost prezentă la Jocurile Francofoniei din Republica Democrată Congo, unde a câștigat medalia de aur. A fost însă cea mai grea experiență pe care a trăit-o. Sărăcia și nivelul de trăi scăzut al populației din orașul Kinshasa o vor urmări pe Bianca mult timp de acum înainte. În afară de locul unde erau cazați sportivii și stadion, românca nu a văzut nimic. „Noi am fost tot timpul păziți, am fost într-un campus universitar, afară nu puteam ieși pentru că era destul de periculos” -. Bianca Ghelber, campioană europeană în proba de aruncare a ciocanului.

 Atleta a fost șocată când a văzut cum conduc șoferii din Congo! „Drumul de la campus până la stadion era unul greu și plin cu peripeții. Aflasem că jumătate din conducătorii auto nu aveau permis. Era ca în junglă, fiecare conducea cum avea chef și cum voia nu era nicio regulă de circulație. Când am ajuns acasă, mi-am făcut o cruce mare și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru tot” – Bianca Ghelber, campioană europeană în proba de aruncare a ciocanului. 

Soțul și credința în Dumnezeu, secretele Biancăi 

La 33 de ani și după o carieră de 23, Bianca recunoaște că soțul său este cel care a contribuit mult la tot ce este ea acum din punct de vedere profesional. „El mă ajută enorm. Dacă el nu era să mă susțină atât de mult, cred că nu mai făceam sport la această oră. Mi-a spus o vorbă pe care nu o s-o uit niciodată, <<o să fiu cu tine până la ultima aruncare>>”- Bianca Ghelber, campioană europeană în proba de aruncare a ciocanului.

Bianca dezvăluie că după familie, credința în Dumnezeu și rugăciunile au ajutat-o enorm. „Eu cred foarte mult în Dumnezeu. Tot timpul în zilele de luni, miercuri și vineri citesc niște rugăciuni care se numesc acatiste și mă rog foarte mult lui Dumnezeu” – Bianca Ghelber, campioană europeană în proba de aruncare a ciocanului. 

După ce la Jocurile Olimpice de la Tokyo a terminat finala de la aruncarea ciocanului pe 6, Bianca vrea ca la anul, la Paris, să își împlinească unul dintre cele mai frumoase visuri! „Îmi doresc foarte, foarte mult o medalie olimpică, e destul de greu dar nu imposibil. Eu cred că astrele se vor alinia așa cum trebuie ca să îmi fie mie bine” – Bianca Ghelber, campioană europeană în proba de aruncare a ciocanului.

Nu a mai avut vacanță de un an 

Aflată în cantonament, la Snagov, Bianca trage tare pe ultima sută de metri, la antrenamente înaintea Campionatulul Mondial de la Budapesta, care va avea loc între 19-27 august. „Sper să fiu în forma cea mai bună acolo și îmi doresc foarte mult ca fiecare sportiv o medalie. Este destul de greu dar nu imposibil” – Bianca Ghelber, campioană europeană în proba de aruncare a ciocanului. Frumoasa sportivă a început atletismul la vârsta de 10 ani. „M-am apucat de atletism în 2000, aveam 10 ani, în cantonament am început să vin în 2004, pe când aveam 14 și de atunci în fiecare an sunt aici” – Bianca Ghelber, campioană europeană în proba de aruncare a ciocanului. Bianca nu a mai avut vacanță de un an. „O dată pe an am vacanță, atunci când se termină sezonul și în rest, muncă și iar muncă” – Bianca Ghelber, campioană europeană în proba de aruncare a ciocanului. La Campionatul European de la Munchen, de anul trecut, Bianca Ghelber a cucerit medalia de aur în proba de aruncare a ciocanului. Este prima medalie europeanăcâștigată de o româncă la atletismd upă 20 de ani. Tot la Munchen, în 2002, Ionela Tîrlea a cucerit aurul European în proba de 400 metri garduri.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *