Liberalii vâlceni încurajează producția locală

326 0

Devotați devizei liberale „Prin noi înșine”, liberalii vâlceni sunt deciși să continue cu putere sprijinirea producătorilor locali. În acest sens, astăzi,  29 septembrie 2023, o delegație condusă de președintele Filialei, profesor Cristian Buican, din care au mai făcut parte secretarul de stat al agriculturii, Aurel Simion, consilierul local, Costinel Stoica, primarul liberal din Măciuca, Mărcoianu Mugur, și subprefectul Victor Stănculescu a participat în Drăgășani la deschiderea proiectului „Raftul cu Bunătăți Locale” de către lanțul comercial Profi.

Acest proiect se desfășoară în câteva județe din țară ca un studiu pilot pentru dezvoltarea colaborării cu producătorii locali. Astfel, aceștia vor putea să-și vândă mai ușor și mai profitabil produsele, iar cumpărătorii vor beneficia de produse tradiționale, naturale și sănătoase la prețuri rezonabile.

În prima etapă a proiectului, în județul Vâlcea, „Raftul cu bunătăți locale” va putea fi găsit la:

PROFI Râmnicu Vâlcea – Adresă: Str. Mihai Eminescu, nr. 30

PROFI SUPER Râmnicu Vâlcea – Adresă: Str. Calea lui Traian, nr. 104,

PROFI Drăgășani  – Adresă: Str. Decebal, nr. 6.

Ca președinte al PNL Vâlcea doresc să asigur mediul de afaceri, producătorii locali și comercianții de întreaga noastră susținere pentru inițierea unor astfel de proiecte care contribuie la dezvoltarea producției locale și la creșterea nivelului de trai al consumatorilor.

Președinte PNL Vâlcea, deputat Cristian Buican

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *