59 de misiuni executate de pompierii vâlceni în ultimele 72 de ore

288 0

BULETIN INFORMATIV

 În perioada 27 octombrie ora 08:00 – 30 octombrie ora 08:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat 59 de misiuni, dintre care 49 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, 2 misiuni pentru localizarea și lichidarea incendiilor și 8 alte situații de urgență.

 

Membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină la 49 de situaţii de urgenţă, dintre care: 15 traumatisme, 3 accidente rutiere și 26 diverse afecțiuni medicale și 5 misiuni de asigurare zonă periculoasă (prezență animal sălbatic).

La nivel județean, 44 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

 

În această perioadă, echipajele de pompieri au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 2 incendii, după cum urmează:

– la o locuință din localitatea Dăești;

– un incendiu de vegetație uscată din localitatea Tomșani, unde au fost afectate 5 ha de teren.

Din fericire, incendiile nu s-au soldat cu victime, înregistrându-se doar pagube materiale.

 

De asemenea, în perioada de referință, echipajele operative au executat două misiuni de recunoaștere în teren, în localitatea Râmnicu Vâlcea, o acțiune de informare preventivă,  două misiuni pentru transportul persoanelor supraponderale în localitatea Râmnicu Vâlcea, o misiune pentru asigurarea măsurilor PSI la un posibil incendiu și 2 misiuni pentru asigurarea măsurilor PSI la accidente rutiere, în localitățile Brezoi și Slătioara.

 

Totodată, în intervalul menționat, au fost emise 5 mesaje Ro-Alert, pentru avertizarea populației din localitățile Mateești (2), Malaia, Alunu și Sălătrucel, cu privire la prezența unor animale sălbatice (urși).

 

În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

 

Compartimentul Informare și Relații Publice

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *