World Vision România: Peste patru din zece profesori spun despre clădirile unităților de învățământ că trebuie reabilitate.,  Echipa World Vision alături de angajații PepsiCo au renovat o grădiniță din comuna Adâncata

270 0

București, 8 noiembrie. Peste 40% dintre profesori declarau, anul trecut, că una dintre prioritățile legate de infrastructura unităților de învățământ ar trebui să fie renovarea clădirilor. Un procent similar exprimau și necesitatea reabilitării spațiilor de joacă, conform unui sondaj realizat de fundația World Vision România la care au răspuns peste 3.500 de cadre didactice. World Vision România împreună cu Fundația PepsiCo au reabilitat complet o grădiniță din comuna Adâncata (județul Ialomița) cu ajutorul angajaților PepsiCo Romania și cu un grup de adolescenți din Fierbinți. Aceasta este doar una dintre inițiativele pentru sprijinirea educației copiilor de la sate și dezvoltarea comunitară, rezultate în urma parteneriatului dintre fundația World Vision România și Fundația PepsiCo.

Prin activitatea de reabilitare, realizată de 38 de angajați ai PepsiCo și ajutați de 10 adolescenți din programul fundației Vreau în clasa a 9-a și World Vision România, grădinița Adâncata din comuna Fierbinți  (județul Ialomița) a beneficiat de mai multe îmbunătățiri. Printre acestea se numără:

 

  • Montarea unui gard exterior separator, pentru a delimita și a proteja spațiul grădiniței.
  • Asamblarea a două căsuțe de joacă pentru copii.
  • Vopsirea exteriorului grădiniței și decorarea interioară cu stickere în sălile de clasă.
  • Renovarea locului de joacă, inclusiv vopsirea băncuței, toboganului, leagănului și balansoarului.
  • Fabricarea de măsuțe pe buturugi, pictate ulterior de către adolescenții din Vreau în clasa a 9-a din Fierbinți..
  • Plantarea a 15 copaci și plantarea de flori în cauciucuri, vopsite în prealabil.
  • Realizarea unei picturi pe gard, opera copiilor din programul
  • Amplasarea de coșuri de reciclare în curtea grădiniței.

 

Pentru a evita perturbarea programului grădiniței, lucrările de reabilitare interioară vor fi finalizate în următoarele săptămâni.

În perioada noiembrie 2022 – octombrie 2023, printr-o donație de 160.000 USD,  parteneriatul World Vision România – Fundația PepsiCo s-a concretizat în continuarea angajamentului ferm în sprijinul educației copiilor cei mai vulnerabili :

  • 90 de adolescenți din Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg și din Liceul Teoretic Radu Popescu Popești-Leordeni au fost sprijiniți pe parcursul ultimului an școlar.
  • S-au oferit 788 de burse de studiu și 788 de abonamente pentru transportul către liceu.
  • Au fost organizate: șase sesiuni lunare de dezvoltare personală și orientare vocațională, două sesiuni de mentorat de grup, 15 sesiuni de mentorat individual pentru elevii clasei a VIII-a.
  • S-au desfășurat patru sesiuni despre nutriție și sănătate și trei tipuri de broșuri pentru părinți despre nutriție și alte teme relevante legate de sănătatea copiilor.
  • S-au realizat cursuri de tip Scoala Parintilor cu parintii beneficiarilor
  • 53 de adolescenți au mers vara trecută în prima lor tabără.
  • Au fost distribuite 317 de porții de masă caldă sau pachete alimentare.
  • Au fost distribuite 90 pachete cu alimente, jocuri și cărți de Crăciun, 90 pachete cu rucsac și termos în ianuarie și 90 pachete alimentare pentru Paște.
  • 90 de ghiozdane complet echipate cu rechizite.

 

„Ne bucurăm că, printr-un parteneriat solid cu Fundația PepsiCo, ne concentrăm nu doar pe îmbunătățirea infrastructurii educaționale, ci și pe cultivarea unui ecosistem educațional pozitiv pentru copii și profesori deopotrivă. Ne dorim să creăm spații de învățare care să inspire și să motiveze, asigurându-ne că fiecare copil beneficiază de suport, mentorat și resurse materiale esențiale pentru a-și atinge potențialul maxim. De la renovarea și înfrumusețarea clădirilor, până la oferirea de burse și organizarea de sesiuni de dezvoltare personală și orientare vocațională, fiecare astfel de măsură reprezintă un pas către construirea unui viitor mai bun și mai echitabil pentru copiii României”, a declarat Mihaela Nabăr, director-executiv World Vision România.

 

„Fundația PepsiCo colaborează cu organizații locale pentru a oferi soluții transformatoare și pentru a crea un impact pozitiv în comunități. Această zi specială în Ialomița oferă angajaților noștri o oportunitate unică de a ajuta și de a asista direct la provocările locale. Educația de înaltă calitate, dezvoltarea abilităților și garantarea siguranței alimentare ar trebui să fie accesibile oricui. Prin urmare, suntem mândri să continuăm colaborarea cu World Vision România, lucrând activ pentru a crește oportunitățile educaționale pentru copii, permițându-le să-și atingă potențialul.”, a declarat Andrea Pont, PepsiCo Foundation Europe Lead.

Din 2008, Fundația World Vision derulează programul „Vreau în clasa a 9-a” care oferă burse pentru peste 800 de elevi din sate din România în vederea continuării studiilor liceale, investind totodată  în dezvoltarea educațională și personală a acestora, oferindu-le un ghid către un viitor mai bun. Prin eforturi comune, programul își propune să creeze un impact de durată pentru comunități și să le încurajeze să crească și să prospere.

De la înființarea parteneriatului în 2021, Fundația PepsiCo a sprijinit World Vision România cu o finanțare de peste 600.000 USD.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

Despre Fundația PepsiCo

Fundația PepsiCo, filiala filantropică a PepsiCo, investește în elementele esențiale ale unui sistem alimentar durabil cu misiunea de a sprijini comunitățile înfloritoare. Lucrând cu organizații non-profit și experți din întreaga lume, ne concentrăm să ajutăm comunitățile să obțină acces la securitatea alimentară, apă sigură și oportunități economice. Ne străduim să obținem un impact tangibil în locurile în care trăim și lucrăm, colaborând cu alți colegi din industrie, organizații locale și internaționale și angajații noștri pentru a determina schimbări la scară largă în problemele care contează pentru noi și au importanță globală. Aflați mai multe la www.pepsicofoundation.com.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *