Deputatul PNL Vâlcea, Laurenţiu Nicolae Cazan, martor la ororile lăsate în urmă de teroriştii Hamas în Israel

325 0

Deputatul PNL Vâlcea, Laurenţiu Nicolae Cazan, s-a alăturat unei misiuni importante de solidaritate desfăşurate în Israel, la invitația ELNET, organizație non-guvernamentală dedicată consolidării relaţiilor dintre Europa și Israel. Desfăşurat în contextul conflictului generat de atacurile organizaţiei teroriste Hamas asupra statului Israel, evenimentul a adunat o delegaţie de 27 de oficiali din 8 ţări europene.

Prima zi a fost marcată de o vizită la baza militară din Tzrifin, unde armele şi muniția confiscate de la teroriştii ce încercau să se aprovizioneze au fost depozitate, iar vizita oficialilor europeni la baza militară a oferit o perspectivă unică asupra modului în care Israelul gestionează securitatea sa.

Ulterior, oficialii europeni au mers în Kibuţul Kfar Aza, una dintre zonele cele mai afectate de agresiunea teroriştilor Hamas. Aici, micuţa comunitate de oameni paşnici a fost invadată, iar ororile la care au fost supuşi locuitorii au fost evidenţiate cu fiecare pas. Teroriştii Hamas nu au ţinut cont de vârstă sau gen atunci când au comis atrocităţi greu de imaginat, distrugând totul în calea lor și lăsând în urmă scene cutremurătoare, cu un impact emoţional puternic.

Deputatul Cazan a fost profund impresionat de tragedia umanitară şi a subliniat necesitatea unor acţiuni decisive la nivel european pentru a sprijini rezolvarea acestei crize. Misiunea delegaţiei europene nu doar că a adus în prim-plan ororile suferite de populaţia israeliană, dar a şi amplificat apelurile pentru pace și solidaritate internaţională în faţa ameninţărilor teroriste care continuă să afecteze această regiune conflictuală.

În cea de-a doua zi a vizitei din Israel, delegaţia europeană a participat la un dialog cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și membri ai Parlamentului Israelian, înglobând atât partidele aflate la guvernare, cât și opoziția. Discuțiile s-au axat pe strategia viitoare a statului Israel în Fâșia Gaza, cu accent pe obiectivele prioritare actuale: eradicarea organizației Hamas și eliberarea ostaticilor, în principal femei și copii.

După aceste întâlniri, delegația a participat la un briefing la Centrul Medical Sourasky din Tel Aviv. Aici, au fost prezentate relatări emoționante ale soldaților răniți în atacul cumplit din 7 octombrie 2023, lansat de Hamas împotriva Israelului. Mărturiile supraviețuitorilor, atât militari, cât și civili, au adâncit impresionantul tablou al ororilor pe care acești oameni nevinovați le-au îndurat. Cu toate acestea, vestea sumbră a previziunilor indică posibilitatea ca războiul din Gaza să continue încă cel puțin trei luni.

Deputatul Cazan şi-a exprimat, totuși, speranța că eforturile susținute ale armatei israeliene, în tandem cu sprijinul din partea comunității internaționale, vor conduce la eradicarea teroriștilor și, în cele din urmă, la instaurarea păcii în regiune. Este nevoie de acțiuni unite și rapide din partea tuturor statelor occidentale pentru a aduce stabilitatea și siguranța într-o regiune zguduită de violență și tragedie.

Laurențiu Cazan,

Deputat PNL de Vâlcea

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *