Aniversarea Bibliotecii A. E. Baconsky din Călimănești

880 0
Astăzi a fost ziua Bibliotecii A. E. Baconsky din Călimănești. A fost o sărbătoare în toată puterea cuvântului, la care au participat oameni de cultură vâlceni, scriitori, dascăli și elevi, cititori.
Biblioteca din Călimănești funcționează din anul 1950. A început cu un fond de carte extrem de redus, ajungând acum la peste 60 de mii de volume. În cei 73 de ani de activitate, a fost sursa principală de carte pentru locuitorii stațiunii și pentru turiști. Astăzi, Biblioteca A. E. Baconsky găzduiește evenimente culturale și lansări de carte și este principala instituție locală care aduce în atenție publică momentele cele mai importante ale istoriei literaturii românești.
Georgeta Tănăsoaica a prezentat un istoric succint al instituției. S-au adresat publicului cu acest prilej primarul Florinel Constantinescu, Fenia Driva, fost bibliotecar și autor al unor cărți de memorie locală foarte importante pentru cultura și istoria stațiunii, poetul Ioan Șt. Lazăr, scriitorul Mihai Sporiș și artistul plastic și publicistul Petre Cichirdan.
La mulți ani!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *