Artificiul juridic al subconcesiunii, pus la cale de „băieți deștepți”, sesizat la CCR de parlamentarii din Forța Dreptei și din USR

583 0

COMUNICAT DE PRESĂ:
Deputații din Forța Dreptei și USR au sesizat joi Curtea Constituțională în legătură cu legea adoptată recent de Camera Deputaților, prin care a fost modificat Codul administrativ în sensul introducerii posibilității subconcesiunii pentru anumite categorii de companii.

Reglementarea adoptată vine cu o serie de excepții de la interdicția expresă, prevăzută deja de lege, referitoare la subconcesionarea bunurilor aflate în proprietatea publică a statului. Acest lucru pentru a îngădui companiilor naționale, societăților naționale sau societăților comerciale aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea autorităților publice centrale sau locale, care au în concesiune bunuri din proprietatea publică, să cedeze mai departe unor terți actori concesiunea deținută, sub forma subconcesiunii.

Astfel, mecanismul legal permite ocolirea procedurilor instituite în cazul atribuirii concesiunii, cum este condiția licitației, iar veniturile obținute din concesiune vor rămâne în bugetul companiilor sau societăților care vor acorda subconcesiunea, și nu vor mai ajunge la bugetul statului sau la bugetele locale. În acest mod, este deschisă o nouă cale pentru prăduirea și sifonarea fondurilor provenite din exploatarea bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, spre a servi acelor persoane care dețin influență sau pârghii de control în companiile și societățile vizate de noua lege.
➡️ https://forta-dreptei.ro/artificiul-juridic-al-subconcesiunii-pus-la-cale-de-baieti-destepti-sesizat-la-ccr/

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *