Răspunsul Ministerului Finanțelor la întrebările mele despre TVA

70 0
La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, am depus în Parlamentul României un document adresat Ministerului Finanțelor. Un număr considerabil de oameni mă contactaseră pentru a cere o clarificare privind nivelul taxei pe valoare adăugată care urma să se aplice pentru locuințe. Iată cele trei întrebări din conținutul documentului redactat atunci: „1. Cei care au semnat antecontract în perioada 1 ianuarie–31 decembrie 2023 beneficiază de reducere, cu alte cuvinte dacă ai semnat antecontract în 2022, sau în alt an, anterior modificărilor, și semnarea finală are loc în 2024 se va plăti TVA-ul majorat de 9%? 2. Formularea “dacă au încheiat în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe” lasă loc de interpretări. 3. Plata în avans, integrală sau parțială? Poate fi un avans de 1 euro, 5% din valoarea proprietății, 15% sau plata integral? (…) Prin raportare la situațiile descrise și pe care vi le-am prezentat, vă rog să-mi comunicați care sunt cotele de TVA, în înțelesul Legii 296/2023, și, detaliat, cum se aplică acestea începând cu ianuarie 2024, atât pentru beneficiar cât și pentru dezvoltator?”
În ultimele zile ale lunii ianuarie, a sosit răspunsul la întrebările adresate Ministerului Finanțelor și eu cred că, cu mici excepții pe care le voi clarifica printr-o nouă întrebare, sunt foarte clare pentru toată lumea (vezi imaginile atașate). Mulțumesc aici pentru promptitudinea cu care a venit acest răspuns și pentru modul simplu, metodic, în care a fost redactat el.
Sistemul de întrebări și de interpelări pe care îl avem la îndemână ca parlamentari și prin care cetățenii pot obține mai multă claritate în ceea ce privește acțiunea guvernamentală este unul pe care eu, ca deputat, l-am folosit de foarte multe ori în acești ani. Cu foarte mult succes!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *