Traseismul politic este un element recurent al politicii, în general. Acesta are la bază mai multe „raționamente”, de la „apusul” unor formațiuni social-politice în diferite perioade ale ciclului electoral și până la dezamăgirea și constrângerea aleșilor de a-și schimba partidul pe listele căruia au fost aleși.
Deși are implicații substanțiale asupra „sănătății politice” a unei națiuni, traseismul politic, o practică des întâlnită chiar și în țările cu o tradiție democratică solidă, denaturează voința alegătorilor, constituind, totodată, o înșelare a intenției acestora și concurează, adesea, cu schimbarea opțiunii chiar în rândul votanților.
În cazul României, traseismul politic apare, de obicei, la finalul ciclurilor electorale, când se încearcă „legalizarea” lui prin emiterea de documente cu valoare juridică. Privind din punct de vedere strict politic, astfel de legiferări se fac cu scopul de a câștiga capital politic înaintea unor rânduri de alegeri, nefiind altceva decât un truc de „sabotare a democrației”. Astfel, traseismul politic devine periculos deoarece comportă elemente ale coruperii politice și poate lua aspectul denaturării reprezentării politice, având impact direct asupra stabilității instituționale.
Mai mult decât atât, nici un politician sau partid politic nu poate oferi predictibilitate în urma migrațiilor politice. Țara noastră se înscrie în rândul țărilor care nu manifestă circumspecție cu privire la traseismul politic, chiar dacă necesitatea unei reforme este clamată, deopotrivă, de clasa politică și de societate.
Deși soluții la problema traseismului politic există și au mai fost vehiculate și în trecut, de pildă pierderea mandatului, acestea fie nu au fost luate în serios, fie nu au avut girul Parlamentului. Amalgamul de interese politice împletite cu cele personale primează în detrimentul voinței alegătorului.
Nivelul de credibilitate al aleșilor scade semnificativ în ochii alegătorilor, mărind hiatusul dintre cele două entități. Dincolo de toate aceste aspecte, traseismul politic este, în esență, un test al credibilității aleșilor, pe care mulți aleg să-l pice, nefiind forțați de împrejurări.
Nutresc convingerea că cei care aleg această cale nu sunt mânați decât de câștiguri personale, de scurtă durată, cu efecte negative pentru bunul mers al comunităților care i-au pus în funcții.
În concluzie, traseismul politic, „boala incurabilă” a politicii, indiferent în ce sens al spectrului politic se face, ridică multe probleme, inclusiv analitice, care relevă trăsături esențiale ale sistemului politic autohton, caracterizat de „artificialitate” și caracterul retoric al diferențierii clasei politice. Migrația politică efasează doctrinele politice și duce în derizoriu orice încercare de fundamentare a principiilor politice.
De aceea cea mai bună soluție pentru combaterea traseismului politic este dincolo de legiferare, importanța administrației locale de a reuși dezvoltatea financiară a localității, până la punctul de a deveni independentă de alocările guvernamentale pentru funcționare. Altfel spus, autonomia financiarea sau independență economică, aspect care nu îl mai forțează pe edilul în funcție să fie nevoit sau șantajat de vreun partid politic pentru a schimba formațiunea, funcție de alocările de la centru. Cu cât o localitate este mai dezvoltată, independentă, cu atât mai mult scade pericolul traseismului politic, dimpotrivă, edilulul nu mai este vulnerabil și rămâne consecvent partidului pe lista căruia a fost ales.
Laurențiu Cazan, deputat PNL
sursa: ramnicuvalceaweek.ro
