De ce caută omul modern, totdeauna, muzica în proximitatea sa? De ce, atunci când o ascultă, ceva de neînțeles se întâmplă în simțurile sale? Această superbă armonie de ritmuri ancestrale memorate în ADN-ul nostru în formule anatomice și fizice este, în oglindă, replica desăvârșită a glasului naturii. Murmurul milenar al apelor de pretutindeni învăluit în teamă și iubire nemărginită, glasul divin al păsărilor care domnesc între cer și pământ în prelungirea aripilor de lumină ale vântului care, și el, șoptește ori vuiește peste și printre toate cele ce ne înconjoară.
Să nu uităm de graiul frunzelor ori al florilor când își leagănă culorile într-o liniște absolută, liniște pe care știu s-o asculte, cel mai bine, fluturii și multe alte vietăți domnitoare peste Pământ. Așadar, această neliniște misterioasă, uneori cu nuanțe de zbucium, care învăluie Planeta Albastră, a fost și este, încă, decodificată de către compozitorii cu har și oferită prin partituri orchestrelor spre desăvârșirea mesajului acestei arte unice.
Ce fac, de fapt, minunații urmași ai lui Apollo? Culeg ritmurile, glasurile și zvonurile care străbat pământul de-a lungul și de-a latul, le transfigurează într-o interpretare desăvârșită, ca pe o continuare firească a timpului terestru în neliniștea lui eternă, pentru ca noi să rămânem conectați la muzica dintâi a Facerii. Și, cum toate creațiile muzicale se nasc din necontenita pulsație materială macro și micro-cosmică, este firesc să ne fie trezite atitudini fizice, în afara trăirilor spirituale, atunci când le ascultăm. Horele și dansurile au fost primele manifestări ale omului, în accepțiune ritualică, mai întâi, pentru ca, apoi, aceste obiceiuri să devină o componentă a sacralității. În toate ipostazele sale evoluate, dansul dă formă contemplativă muzicii smulse, așa cum spuneam, din freamătul necontenit al naturii. Să amintim, spre înțelegerea deplinei comuniuni a omului cu natura, primul instrument muzical cunoscut, făurit de un păstor din tija unei trestii vorbitoare: flautul primitiv, datat cu peste 40.000 de ani în urmă, acesta fiind și precursorul fluierului. Toate celelalte instrumente inventate de om aveau să îmbogățească cultura muzicală, astfel încât astăzi diversitatea lor este una copleșitoare.
Regăsirea echilibrului sufletesc în armoniile sunetelor create artificial este o nevoie pe care omul modern o resimte, dar nu o poate împlini de cele mai multe ori și, atunci, muzica înălțătoare, binefăcătoare, este înlocuită cu cea comercială menită a satisface gusturi de nișă, subculturale. Să nu ne depărtăm prea mult de mesajul eseului, acela că vibrația muzicală înălțătoare este, de cele mai multe ori, imperceptibilă. Gândiți-vă la șoaptele întunericului săgetat de sclipiri rare, stelare și tulburate de vraja Lunii. Aceste sonete fără portative, călătoare prin dimensiunea spirituală, luând cu ele parte din iubirea noastră pentru frumosul nedefinit nici în cuvinte, nici în creații artistice materiale, ne poartă spre începuturile lumii, identificându-ne pentru câteva clipe cu Cerul de unde am coborât și cu Pământul dăinuirii noastre care știe atât de frumos a ne găzdui preț de câteva decenii-clipe, eliberându-ne, apoi, eternității. Despre muzica luminii am putea vorbi și mai mult… Ea se dăruiește simțurilor noastre în ipostaze divine cu fiecare respirație, în cadența inimilor conectate la cine știe ce iubire cosmică… Ritmul acesta asemuit picăturilor unei ploi încete poate fi comparat cu fundalul pe care Orchestra minții noastre compune Opereta în game individuale, majore ori minore. Muzica Luminii este greu de perceput, dar profunzimea și omniprezența sa definesc, până la detaliile cele mai subtile, relația noastră efemeră cu viața.
Nici nu realizăm că numai rezonanța dimensiunilor cuantice ale naturii cu cele ale trupului omenesc, într-o sonoritate oarbă și surdă, păstrează echilibrul acela extrem de sensibil al dăinuirii noastre pe Pământ. O muzică divină al cărei Compozitor, de-a pururi iertător, privește nedumerit sala de spectacol, niciodată plină. Și pentru că Dirijorul nu contenește să-și îmbărbăteze deloc artiștii, bucurându-se chiar și de un singur spectator, de multe ori, Sunetul Muzicii nu se va stinge nicicând.
Așadar, muzica, înainte de toate!
Marius Mărăcinescu
