Ghioceii în delir…

306 0

Ni se recomandă un președinte femeie… Nimic rău, până aici, dar dacă recomandarea este o decizie frauduloasă, antiromânească și dictată a priori? Ce ne facem? Aceste decaloguri prezidențiale care ne-au fost, mai bine spus, sugerate, decât alese de către noi, n-au răspuns aproape deloc așteptărilor sociale. Să credem că de data asta vom fi beneficiarii propriei așteptări? M-aș mira! Oricum, nici nu prea avem de ales dacă demnitatea istorică, cea căreia, mă gândesc, să-i fac niște apelative conjucturale, nu poate re-deveni conștiință de masă într-o dimensiune națională. Mi-e teamă că din unghere tenebre se vor ivi capetele hidoase ale trădării, ca de atâtea ori…Vom vota și alegerea noastră să fie, Doamne, nu o farsă a numărării, ci o oglindă în care nici Mark Twain să nu se mai regăsească.  M-am grăbit, însă. Până la alegeri, toate vor fi bine rânduite, așa încât norodului să nu-i rămână prea multe de făcut. Strategia următorilor zece ani, pentru că la prezidențiale mă refer, și la noi se operează pe două mandate de obicei, este meticulos gândită și mi-e greu să cred că se va mai schimba ceva.

Așadar, o femeie, o doamnă K, să-i spunem, ori o altă inițială, atinge alfabetul potențialilor candidați și le amintește că nu e un an fără soț, anul acesta. Este un an  cu sorți de izbândă, bine rânduit în dimensiunea geopolitică. Să nu ne facem, deci, griji prea multe în privința desfășurării alegerilor…Ele vor fi leagănul stabilității anilor următori, timp în care Domnul Eminescu, alături de colabortorii domniei sale de ieri și de astăzi, va da răgaz așteptării deșarte să asculte strigătul Mioriței între răsăritul suferințelor seculare și apusul acestora. M-am luat cu vorba și am ajuns la alegeri, deci. Care alegeri? Deocamdată țara asta, și a mea atât cât pot eu s-o cuprind cu neputința mea, se luptă cu deficitul și cu alte neajunsuri. La toate acestea veghează aleșii noștri de ieri și, cine știe, de mâine. Adică de anul acesta, an bisect. Chiar acum îmi dau seama că 2024 ne oferă o zi în plus pentru reflecție.  Cred că este suficientă. O zi din calendar și din viața noastră poate însemna mult. În istoria lumii, de multe ori, simbolurile mărunte au trezit luciditatea adormită a veacurilor.

Acum e vorba, doar, de un an tumultuos pe care ni-l dăruiesc ghioceii acestei primăveri prea timpurii. Să însemne, asta, ceva? Luna martie este un răgaz fericit să culegem florile recunoștinței pentru mamele și doamnele noastre.

 

 

 

E primăvară, mamă!

Mi-e dor de tine, mamă! Știu și eu

de ce te caut, primăvara?

Și primăvară, mamă, e mereu

chiar dacă plânge uneori vioara.

Aceleași flori, aceleași amintiri

te dor de fiecare dată

când boabele de rouă din priviri

rostogolesc cu ele viața toată.

În palma ta s-au strâns, fără să știi,

puzderie de griji și nume,

iar leagănul iubirii de copii

 ți-e singura iubire de pe lume.

Poveștile cu care ne vrăjeai,

atât de veselă și tristă,

cât de frumos și blând le lăcrimai

în ochii noștri mari, ca-ntr-o batistă…

Ce repede s-a scuturat de flori

cireșul primăverii tale

și mi se pare, mamă, uneori

că lumea-i plină numai de petale.

Cu fiecare seară ți s-aprind,

în gând, aducerile-aminte

și tu trăiești, așa, călătorind

printre luceferi, lacrimi și cuvinte.

Și nopțile se scurg fără de rost

când zilele îți duc departe

tot ce-ai fi vrut să fie și n-a fost

decât răspunsul unei lumi deșarte.

În curtea casei noastre stă și-acum,

la fel de singură, fântâna

cu cumpăna lăsată înspre drum…

E primăvară, mamă! Sărut mâna!

Marius Mărăcinescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *