Uniunea Artiștilor Plastici din România propune noi evenimente expoziționale, care se vor debuta în săptămâna 25 -31 martie 2024

130 0

Comunicat de Presă

Luni, 25 martie au loc două evenimente, ambele la Galeria Căminul Artei – Centrul Artelor Vizuale (Str. Arhitecturii nr. 16 – Biserica Enei):

La ora 16, la parter, va fi vernisată expoziția „Abstract” a pictorului Horia Cristina, despre care criticul de artă Ana Amelia Dincă spunea: ”sistematizează suprafața bidimensională prin realizarea asperităților pânzei, pe care dorești să le atingi. Exprimarea concisă și totuși trăind puterinc în expresia ei coloristică, stratificarea palnurilor, combinațiile imagistice mereu diferite, mereu proaspete în strălucirea diurnă, dau concretețe unei perspective vizuale indescriptibile la prima vedere, prin traseele directoare ale tușelor sau liniilor inserate în pagină sub forma unor careiaje grafice. Impactul orizontului inspirațional imediat asupra pictorului face posibil un întreg registru imaginar, Horia Cristina încercând să sugereze o ordine și o sonoritate reținută a spațiului nonfigurativ, vorbindu-ne prin demersul său creator, despre zone ale meditației și contemplării.” Curator – Sorin Ienulescu.

La Etaj, la ora 19, va avea loc vernisajul expoziției „D3XA”, a artiștilor vizuali: Christian Zidros, Alexandru Zană și Constantin Popa. Curator este Maria Alexe. Evenimentul propune publicului iubitor de artă o expresie plastică inedită fiindcă cei trei artiști sunt diferiți atât prin temele abordate cât și prin tehnicile de expresie. Lucrările vor putea fi admirate până pe  5 aprilie 2024.

Alte două evenimente plastice se deschid marți, 26 martie:

Galeria Calea Victoriei 91-93 este gazda expoziției „Deschis pentru inventar” semnată de Sergiu Roman, și care va fi vernisată la ora 19:00. Curatoriată de Diana Roman, manifestarea se va desfășura până pe 10 aprilie 2024, sub patronajul Fundației Ana pentru Cultură și Artă. Despre conceptul expoziției, criticul de artă Carmen Iovițu afirmă:

„Ce înseamnă inventar? Arhivare, fișare, clasare, descriere, numerotare, ordonare. Pare simplu. Cu Sergiu Roman însă nu este așa! E simplu de complicat căci este deschis când trebuie închis și este viu, emoțional, colorat și atractiv când ar putea să fie prăfuit și anost, depresiv și grav, ca majoritatea inventarelor. Artistul ne invită să-i fim părtași la cercetarea, structurarea și arhivarea propriilor idei, stări emoționale, etichete și măști, numere și descrieri sumare, citate, tag-uri și coduri, căci aceasta nu este o simplă expoziție, ci o hartă, o întreagă structură alambicată a filosofiei și a creativității artistice a lui Sergiu Roman, care apelează la elemente de factură pop, la stencils, spray-uri, dar și colaj bi- și tridimensional, fiind o serie de lucrări în care litera, cuvântul sau fraza au un rol extrem de important în întreaga compoziție a fiecărei pânze.”

 

 

 

Expoziția „Sărutul apei” a artistelor Corina Stoica Hrițcu si Emanuela Endreea Hrițcu, va fi vernisată la ora18.00, la Galeria Alfa din Arad (Bd. Revolutiei, nr.90).

Stoica Hrițcu Corina Stoica – absolventă a Facultății de Arte Vizuale – Universitatea de Vest din Timișoara, la secția Grafică, este membru al Uniunii Artiștilor Profesioniști – Arad – România cu activitate în expoziții personale și colective din anul 2000 până în prezent atât în țara cat și în străinătate: „Expoziția cuprinde o serie de lucrări de grafică și pictură în tehnici mixte. Portretul este elementul principal care se găsește în relație cu apa, în compoziții mai realiste sau mai misterioase, cu o poveste mai complexă sau mai simplă redată de imagine. ”

Emanuela Andreea Hrițcu – absolventă a Facultății de Arte Vizuale – Universitatea de Vest din Timișoara la secția sculptură, este membru al Uniunii Artiștilor Profesioniști – Arad – România cu activitate în expoziții personale și colective din anul 2017 până în prezent, atât în țara cat și în străinătate: „Instalația din materiale moi este veselă și generoasă, este despre cum vă raportați la ea. Invită la gesturi performative și experiențe. Formele evidențiate prin culori capătă sens în prezența spectatorilor și devin obiecte interactive, prietenoase. ”

 

Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău vă invită la vernisajul expoziției „Un secol de pictură basarabeană. O sută de opere din colecția MNAM” care va avea loc miercuri, 27 martie 2024, ora 18.00, cu prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918) la parterul Galeriei Naționale (Calea Victoriei 49-53). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Curatorul este Tudor Stavilă, istoric și critic de artă din Republica Moldova.

„Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău prezintă publicului bucureștean o expoziție de pictură basarabeană, probabil cea mai importantă organizată la București în ultimul secol. Cuprinzând o perioadă de peste o sută de ani, în același timp, evitând lucrările cu tematică ideologică specifică epocii sovietice, selecția de lucrări oferă o privire asupra ansamblului principalelor caracteristici și tendințe estetice ale picturii basarabene. Expoziția probează consolidarea identității culturale comune, contribuind la integrarea plenară a creatorilor din Republica Moldova în arta românească”, declară Tudor Zbârnea, director general, Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău. Expoziția „Un secol de pictură basarabeană. O sută de opere din colecția MNAM” poate fi vizitată la parterul Galeriei Naționale până în data de 30 iunie 2024.

 

Joi, 28 martie se deschid patru expoziții importante:

Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” (str. Geneva, nr.8, Târgu Jiu), vernisează la ora 17, expoziția ”Reenactment” a lui Bogdan Iorga, artist multimedia, doctor în arte vizuale şi scriitor. ”Într-un demers care vizează autoexplorarea, o redescoperire de sine prin prisma punerii deliberate a propriei persoane în situaţii care ies din confortul cotidian, pentru două, trei sau patru zile, omul din secolul XXI va încerca să retrăiască viaţa unui soldat roman, va simţi ce simţea un cavaler medieval, va sta într-o formaţie, alături de alţi camarazi, ca un oştean din armata lui Napoleon, ori va îmbrăca uniforma unuia dintre miile de soldaţi care au fost protagoniştii Marelui Război, la începutul veacului XX.”(Bogdan Iorga). Curatoare este Dorina Cioplea Văduva.

La ora 17, la Galeria de Artă Ploiești (Piața Victoriei, nr.4) are loc vernisajul expoziției ”Omagiu Nichita Stănescu”. Evenimentul, la care participă peste treizeci de artiști cu lucrări în diverse tehnici, face parte din manifestările Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, ediția a XXXIV-a.

Tot la ora 17, dar la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne din București (str. Mihai Vodă, nr.17), va avea loc vernisaul Expoziției de Artă Contemporană, curatoriată de Roxana Dumitrache. Până pe 8 aprilie, expun artiștii: Bogdan Hojbotă, Natalia și Valeriu Lazăr, Anastasia și Florin Stoiciu, Nicolae Mihai, Mihaela Obadă și Mihai Tugeanu.

Muzeul Național al Țăranului Român (Şoseaua Pavel D. Kiseleff 3, București) vă invită la ora 18.30, la Sala Noua Galerie, unde va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Recunostință”, a pictorilor Gheorghe Berindei și Mirabela Bedereagă. Opera artiștilor și semnificația momentului vor fi prezentate de criticul de artă Luiza Barcan, care este și curatorul expoziției. Recunoștința tinerei pictorițe Mirabela Bedereagă se îndreaptă către ceea ce artista identifică a fi cunoscut mai dinainte, către ceva în care se regăsește, către ceea ce e bun, frumos și adevărat, adică spre Tradiție. Mirabela Bedereagă și-a dorit să expună alături de un regretat artist, reprezentant al curentului neo-ortodox, apărut în deceniile șase-opt ale secolului trecut, ca replică la arta oficială din România. E vorba despre pictorul Gheorghe Berindei (1921-1999). Pictura sa de factură geometrizantă, îmbinând compozițiile figurative, cu cele abstracte, reinterpretează motive simbolice, cu conotații spirituale.

Vineri, 29 martie, la Galeria Helios din Timișoara (Piața Victoriei, Nr. 6), va fi vernisată expoziția semnată Andreea Rus și intitulată “Apel la memorie” (Omagiu sfinților închisorilor comuniste). După ora 11, galeria este deschisă publicului în timpul panotării expoziției, cu un altfel de vernisaj, o interacțiune public – artist pe parcursul procesului de panotare. În perioada comunismului, în România au fost privați de libertate mulți oameni în închisorile comuniste, printre ei mari personalități ale poporului român au suferit în aceste temnițe, nedorind să renunțe la valorile culturale și morale în care credeau. Supraviețuirea din această grea încercare a depins de foarte multe ori de puterea credinței fiecăruia dintre ei. Expoziția vine în continuarea conceptului personal semnat Andreea Rus, denumit “Neo-Sacro-Expresionism”, în care salvarea individului și orientarea “întru sacru”, a fost și poate fi izbăvitoare în arealul românesc.

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agerpres, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *