Între controversă și credință

9519 0

NU A AVUT nicio autoritate printre conducătorii din vremea sa. La început, însăși existența și moartea sa au părut ceva banal, un incident minor – încă un exaltat iudeu, redus la tăcere de marele imperiu roman. Și totuși, învățăturile sale au ajuns să influențeze profund viața a milioane de oameni. În prezent, o treime din populația globului pretinde că îi calcă pe urme, iar unele dintre vorbele sale au intrat în limbajul cotidian.

Controversa de două mii de ani
Isus Cristos este un personaj foarte controversat în Iudeea secolului întâi. Circulă atâtea păreri despre el încât, la un moment dat, el însuși îi întreabă pe cei ce-l urmează: „Cine spun oamenii că sunt?”. Când îi răspund, aceștia menționează doar opiniile pozitive, nu și numeroasele epitete depreciative care circulă la adresa învățătorului lor, precum blasfemator, șarlatan, profet fals și chiar nebun. Însă la întrebarea directă: „Dar voi cine spuneți că sunt?”, unul dintre ei afirmă fără ezitare: „Tu ești Cristosul!”

Cu câtva timp înainte, însă, după ce îl văd făcând un miracol, apostolii se întreabă: „Cine este, de fapt, omul acesta?” Mai târziu, guvernatorul roman Pilat din Pont, în timp ce anchetează acuzațiile aduse lui Isus, dându-și seama că acesta nu are cum să fie un om obișnuit, îi pune aceeași întrebare: „De unde ești?”

Și în prezent, opiniile referitoare la Isus sunt controversate. Unii cred cu tărie ceea ce afirmase Ioan Botezătorul în primul secol, și anume că Isus este „Fiul lui Dumnezeu”. Și se străduiesc să calce „cât mai exact pe urmele lui”. Alții, însă, deși îl mărturisesc cu gura, cu gândul îl tratează ca pe o rudă îndepărtată, pe care o vezi din când în când, cu ocazia unei sărbători. Iar cu fapta, se poartă ca și când, de fapt, Isus nu ar fi existat. Iar viața și învățăturile sale ar fi doar o poveste din bătrâni.

Cine este cu adevărat?
Și în prezent, întrebarea aceasta merită un răspuns. Care să fie dat individual, în fața oglinzii sufletului, dincolo de orice urmă de jenă ori gând incomod; fiecare, față în față cu sine și cu singura colecție de scrieri din lume care afirmă că este „inspirată de Dumnezeu”. Cu scopul de a găsi un răspuns personal, folosind rațiunea și „capacitatea de înțelegere”, la provocarea de a afla „cine a fost în realitate Isus Cristos”.

În timpul unei astfel de introspecții ar putea fi relevante și concluziile altora cu privire la realitatea existenței lui Cristos. În acest sens, celebrul fizician Albert Einstein, evreu născut în Germania, a afirmat următoarele: „Deși sunt evreu, personalitatea sclipitoare a Nazarineanului m-a fascinat dintotdeauna. […] Nimeni nu poate citi Evangheliile fără să simtă efectiv prezența lui Isus. Personalitatea lui pulsează în fiecare cuvânt. Niciun mit nu poate fi plin de atâta viață”.

Are vreo importanță?
Prin modul său de viață, Isus a influențat profund viața a miliarde de oameni. Indiferent de epocă, învățăturile sale pline de forță transcend timpului, iar când sunt aplicate cu sinceritate și consecvență îmbunătățesc în mod incontestabil viața celui ce face această alegere.

Dar cunoașterea lui Isus nu vizează doar prezentul. Când a fost pe pământ, El însuși a făcut o afirmație uimitoare, ce nu poate fi trecută cu vederea: „Aceasta înseamnă viața veșnică: să ajungă să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos”. (Evanghelia după Ioan, capitolul 17, versetul 3)

Comemorarea din 24 martie
În seara de duminică ce tocmai a trecut, milioane de oameni de pe tot pământul care împărtășesc convingerea creștinilor din secolul întâi cu privire la divinitatea și rolul lui Isus Cristos, au comemorat cu demnitate moartea sa de jertfă.

La Călimănești, evenimentul a avut loc la Green Hill Events. Înainte de celebrarea propriu-zisă a Cinei Domnului, cele 93 de persoane prezente au asistat la un discurs biblic în care s-a explicat semnificația evenimentului. Iar atmosfera de autentică sărbătoare s-a reflectat în bucuria celor prezenți.

Magdalena Niculae, din Brezoi, a spus: „Isus și-a dat viața de bunăvoie. Fără acest gest, care demonstrează cât de mult iubește omenirea, nu am avea nicio speranță. Asist la acest eveniment de 31 de ani. De fiecare dată este la fel de emoționant. Pe măsură ce soarele apune în fiecare regiune de pe glob, ne întrunim pentru a ne aminti de jertfa lui Isus, mulțumind și cântând laude”.

Mihai Vâlculescu, din Muereasca, care a asistat pentru prima data la acest eveniment, a spus: „Am rămas plăcut surprins de bunătatea și armonia celor prezenți. Discursul a fost pe înțelesul tuturor care vor să înțeleagă. Îmi doresc o lume nouă plină de iubire și înțelegere, de pace, armonie și sănătate.

Maria Gherghinoaica, din Sălătrucel, a spus: „Privesc jertfa lui Isus ca pe un sacrificiu imens pe care l-a făcut pentru mine personal. Doresc să-mi arăt aprecierea și recunoștința prin modul în care vorbesc, gândesc și îmi trăiesc viața. Dar și participând an de an la Comemorarea morții lui Isus. Deși asist de 10 ani la acest eveniment special, cu fiecare an ce trece este tot mai emoționant, iar speranța tot mai puternică”.

Credința
Majoritatea celor prezenți la evenimentul din Călimănești împărtășesc convingerea că viața lor are sens numai datorită răspunsurilor pe care le-au găsit personal în Sfintele Scripturi. Și că viitorul care le stă în față, oricât de fantastic ori iluzoriu le-ar părea majorității semenilor, este literalmente cel pe care Isus Cristos însuși l-a rezumat astfel: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credință în el să nu fie distrus, ci să aibă viață veșnică”. (Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16)

Articole asemănătoare

Informare Cancelarie Prefect

Postat de - 2 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterMINISTERUL AFACERILOR   INTERNE INSTITUȚIA  PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA CANCELARIE PREFECT PRECIZARE DE PRESĂ   Având în vedere discuțiile și interpretările…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *