Integrarea României în familia transatlantică atestă atașamentul ferm pe care ţara noastră îl are faţă de valorile care stau la baza Alianţei: democraţia, libertăţile individuale, respectarea drepturilor omului şi a statului de drept.
România, prin apartenenţa la NATO, la Uniunea Europeană şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii beneficiază de siguranță și și-a consolidat evoluția și dezvoltarea economică.


#75deani existență NATO, #20deani de parteneriat #NATORomânia, moment marcat în cadrul unei ședințe solemne, la plenul reunit al celor 2 Camere ale Parlamentului.