Rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, i-a întors vizita primarului Mircia Gutău: „decizia strategică a Universității este aceea de a avea un pol de învățământ superior la Râmnicu Vâlcea!”

121 0

Așa cum a promis luna trecută, cu ocazia întâlnirii din capitală cu primarul Mircia Gutău, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București a fost prezent miercuri, 3 aprilie, la Râmnicu Vâlcea în cadrul demersului de realizare a unei filiale locale a celei mai mari instituții de învățământ superior tehnic din țară. Cu această ocazie, rectorul Costoiu și edilul-șef au inspectat terenul și clădirile de la limita cu comuna Vlădești, unde a funcționat Universitatea din Pitești (ce a fuzionat anul trecut cu Politehnica București), precum și campusul fostului liceu Oltchim în vederea stabilirii celei mai bune opțiuni pentru sediul filialei locale a universității bucureștene, după care a urmat o scurtă întâlnire la Primăria municipiului, la care a participat și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Cu acest prilej, rectorul Politehnicii București (care a fost însoțit în Râmnic de reprezentanți ai universității bucureștene, dar și de la Centrul universitar Pitești) a făcut o serie de declarații, subliniind în primul rând că „decizia strategică a Universității este aceea de a avea un pol de învățământ superior la Râmnicu Vâlcea”. În contextul în care vizita în Vâlcea a început la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (cu care Politehnica București a dezvoltat în parteneriat HUB-ul Român de Hidrogen și Noi Tehnologii Energetice – RoHydroHub), dar și urmare a unor contacte avute anterior cu reprezentanți ai mediului de afaceri local, rectorul Mihnea Costoiu a menționat ca posibile specializări ale filialei locale, pe lângă IT, energetica și industria alimentară. Oricum, în perioada următoare, vor fi consultate companiile locale pentru a stabili necesarul forței de muncă specializate, astfel încât absolvenții viitoarei filiale locale a Politehnicii (inclusiv printr-o pregătire de tip dual), să-și găsească fără probleme locuri de muncă bine remunerate.

În discursul său, primarul Mircia Gutău i-a mulțumit rectorului Mihnea Costoiu pentru acest adevărat tur de forță de mai multe ore prin tot municipiul și și-a arătat deschiderea totală pentru orice variantă care să ducă la înființarea unei filiale a Universității Politehnicii la Râmnicu Vâlcea, considerând acest obiectiv drept un câștig formidabil: „cât voi fi primar, voi face tot posibilul ca acest obiectiv să fie îndeplinit!”, a mai adăugat edilul-șef.

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

PRECIZĂRI

Postat de - 5 mai, 2023 0
FacebookTwitterPRECIZĂRI Într-un articol din presa locală, viceprimarul Virgil Pîrvulescu face afirmații grave (și complet false) în legătură cu indexarea cu…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *