Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea se delimitează de acuzațiile apărute în spațiul public și în presa locală cu privire la faptul că instituția face presiuni de natură politică în unitățile de învățământ din județ asupra directorilor sau a cadrelor didactice

521 0

Comunicat de presă

Mai mult decât atât, la finalul lunii martie 2024 a fost transmisă nota Ministerului Educației în care se solicita respectarea strictă a prevederilor articolului 11 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/ 2023 conform cărora „în unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățământ preuniversitar sunt interzise discriminările pe criteriile menționate în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția măsurilor afirmative dispuse de lege. Sunt interzise manifestările și propaganda de natură politică și prozelitismul religios.”

În acest context, conducerea ISJ a insistat, în cadrul ședințelor și cercurilor pedagogice cu directorii unităților de învățământ din județul Vâlcea, asupra aspectelor prezente în cadrul legislativ și, mai ales, asupra faptului că în școli nu se pot desfășura activități precum distribuirea materialelor de propagandă electorală, organizarea de întâlniri cu reprezentanții partidelor politice care au drept scop promovarea candidaturii acestora sau a partidelor din care fac parte, implicarea elevilor, în timpul sau în afara programului școlar, la orice activitate cu caracter politic. Mai mult, managerii unităților de învățământ au fost rugați să transmită cadrelor didactice faptul că nu trebuie inițiate în timpul procesului instructiv-educativ dezbateri cu elevii privind opțiunile lor politice.

Prin urmare, date fiind cele precizate, ISJ Vâlcea depune eforturi constante în vederea respectării prevederilor legislative și nu face niciun fel de presiune de ordin politic asupra managerilor instituțiilor de învățământ din județ.

 

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *