Daniela Oteșanu o ia la întrebări pe Iulia Deca, ministrul Educației, privind soluțiile cele mai eficiente pentru prevenția consumului de droguri în rândul copiilor și tinerilor
Nu este o noutate că deputatul PSD, Daniela Oteșanu, este unul dintre parlamentarii vâlceni cu cea mai bogată activitate în acest mandat. Zilele trecute, Oteșanu a depus o nouă întrebare, de această data către Ligia Deca, Ministrul Educației. Obiectul întrebării este legat de soluțiile cele mai eficiente pentru prevenția consumului de droguri în rândul copiilor și tinerilor.
Iată textul: “Stimată doamnă ministru, având în vedere faptul că vârsta consumatorilor de droguri a scăzut în România la 10-11 ani, iar traficul de droguri a înregistrat o creștere pe măsură ce traficanții și-au diversificat metodele de distribuire vă rog să-mi comunicați dacă și când aveți în vedere aplicarea următoarele metode de combatere a acestui fenomen: intervenții care se concentrează pe alternative sănătoase în rezolvarea lipsurilor personale și pe oferirea oportunității de a accesa astfel de activități, precum inițierea și practicarea diferitelor sporturi, pasiuni, hobby-uri, dar și ședințe gratuite de terapie, consiliere și asistență, dezvoltarea abilităților personale, înlesnirea comportamentelor pozitive și corecte prin cursuri săptămânale, încă din clasa întâi, livrate de persoane antrenate și acreditate internațional, și fără vreo mențiune propriu-zisă despre droguri. Așa cum știți programe, precum „Good Behaviour Game” pot fi accesate și de România, fiind implementate în diferite state din SUA, dar și în UE. Acestea reduc riscurile comportamentelor antisociale, violenței, consumului de alcool/tutun/droguri și dependențelor între 30% și pânâ la 100%, comparativ cu copiii/tinerii care nu participă la astfel de program”.
Parlamentarul PSD solicită de la ministru un răspuns în scris.
sursa: evenimentvalcean.ro