Fotbalul vâlcean ne cheamă din nou pe stadion

444 0
Echipa noastră de fotbal, SCM Râmnicu Vâlcea, s-a calificat, la scor, în finala barajului de promovare în Liga 2. După o victorie cu 1-0 în deplasare, SCM Râmnicu Vâlcea a surclasat pe Olimpic Zărnești cu 6-0, pe stadionul din Zăvoi.
Am fost la meci, așa cum au făcut cei peste cinci mii de vâlceni. Este nevoie de susținerea noastră, a tuturor, pentru a reveni în fotbalul mare, acolo unde o echipă vâlceană a câștigat cândva Cupa României – fiind în Liga 2 – și a evoluat apoi în liga națională, într-un mod mai mult decât onorabil.
Fotbalul vâlcean are șanse să revină anul acesta în Liga 2. Sâmbătă, 1 iunie 2024(18:00), SCM Râmnicu Vâlcea întâlnește în deplasare AFC Câmpulung Muscel, în primul meci al finalei barajului de promovare. Am văzut deja că publicul vâlcean se mobilizează pe internet pentru a fi la Câmpulung Muscel într-un număr cât mai mare. Returul se va juca miercuri, 5 iunie 2024 (ora 17:30), pe stadionul din Zăvoi.
Este un moment important, la care sunt sigur că vom fi din nou împreună, într-un număr cât mai mare, pentru a ne bucura de victorie și de promovare alături de sportivi, de antrenori, de cei care au grijă de pregătirea lor și de administrația orașului Râmnicu Vâlcea, cea care susține cu toate forțele acest mare proiect sportiv.
Felicitări tuturor pentru victoria de acum, antrenorului Gabriel Mangalagiu și echipei care s-a întrecut pe sine în jocul de sâmbăta trecută.
Victorii în cele două jocuri care urmează!
Hai, SCM Râmnicu Vâlcea!

Articole asemănătoare

Jurnal de vacanță

Postat de - 10 iulie, 2023 0
FacebookTwitter Între sesiunile parlamentare, deputații și senatorii sunt întotdeauna pregătiți să se întoarcă în Parlamentul României pentru o sesiune extraordinară.…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *