Deputatul Daniela Oteșanu este, alături de alți colegi parlamentari, inițiator al propunerii legislative pentru instituirea anului 2025 ca ”Anul Național al Copilului”.
Proiectul de lege propune organizarea de manifestări dedicate dezvoltării sociale, educaționale, culturale și civice ale copiilor, alocarea de fonduri specifice pentru susținerea acestor inițiative și prioritizarea investițiilor în infrastructura destinată copiilor.
Implementarea acestui proiect de lege este aşteptată să aducă o serie de beneficii copiilor:
Prioritizarea alocărilor bugetare pentru infrastructura educaţională, de sănătate şi asistenţă socială;
Implementarea programelor educaţionale inovative prevăzute de lege, pentru dezvoltarea personală şi intelectuală a copiilor afectaţi de sărăcie şi analfabetism funcţional;
Îmbunătăţirea calităţii şi accesibilităţii serviciilor de sănătate destinate copiilor, inclusiv cele de sănătate mintală şi suport psihologic, în special pentru cei cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate;
Dezvoltarea serviciilor sociale în comunităţile vulnerabile socio-economic în vederea asigurării respectării drepturilor copilului la standardele legale;
Creşterea gradului de conştientizare la nivel societal şi instituţional cu privire la drepturile copilului şi necesitatea protejării acestora;
Reducerea disparităţilor regionale în ceea ce priveşte accesul la servicii de calitate pentru copii, prin dezvoltarea de programe şi proiecte specifice fiecărei zone;
Stimularea parteneriatelor între stat, sectorul privat şi organizaţiile neguvernamentale pentru dezvoltarea de proiecte şi programe sustenabile destinate copiilor.
Proiectul de lege este înregistrat la Senat și urmează să fie dezbătut în forurile decizionale.
sursa: ziaruldevalcea.ro