Mesajul Preşedintelui PNL Nicolae Ciucă la Sesiunea Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE de la București

903 0

Nicolae Ciucă, Preşedintele PNL și al Senatului, a transmis un mesaj la Sesiunea Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE de la București.

„Grădinile Senatului, unde ne-am întâlnit, sunt un loc cu o istorie dureroasă. Aici, regimul comunist a distrus case, biserici, monumente ale trecutului și, odată cu ele, vieți, speranțe și destine. E o dovadă vie a ceea ce se întâmplă atunci când cei aflați la conducerea unei țări nu se află în slujba oamenilor, ci își folosesc funcțiile pentru glorificare personală.

Astăzi, trebuie să ne întrebăm dacă facem suficient pentru a-i sprijini pe cei care luptă chiar și în prezent împotriva autocrațiilor și să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a consolida valorile fundamentale ale civilizației noastre.”, a declarat liberalul Nicolae Ionel Ciucă.

Sursă: Facebook Partidul Naţional Liberal

Articole asemănătoare

Monografie comuna Bujoreni

Postat de - 13 noiembrie, 2020 0
ASEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI COMPONENȚA Comuna Bujoreni este așezată pe malul drept al Oltului de-a lungul drumului național DN7, respectiv internațional E81,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *