ASF creează premisele necesare pentru susținerea listărilor la bursa locală

336 0

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

 

 

Bucureşti, 15 iulie 2024 – Listarea companiilor la Bursa de Valori București (BVB) reprezintă un factor extrem de important pentru consolidarea și dezvoltarea bursei locale, pentru creșterea încrederii investitorilor în potențialul pieței de capital din România și în stabilitatea și capacitatea economiei autohtone, constituind pentru emitenți o alternativă redutabilă de finanțare și o oportunitate de a-și extinde orizonturile de afaceri.

Compania Hidroelectrica a marcat recent un an de la listarea la BVB, cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) din istoria bursei locale, demers care a contribuit semnificativ la creșterea încrederii în potențialul pieței de capital. Admiterea la cota bursei a producătorului de energie a atras investitori, de retail și internaționali, din toate colțurile lumii și a consolidat poziția BVB ca jucător important în regiune.

„Succesul listării Hidroelectrica constituie un impuls ferm pentru intrarea a noi jucători în ringul bursier, piața de capital având nevoie, pentru a se dezvolta sănătos, de o concurență puternică și echitabilă“, a declarat Alexandru Petrescu, Președintele ASF.

Prezența Hidroelectrica la BVB a încurajat și alte companii românești să ia în calcul listarea, sporind lichiditatea și diversitatea pieței de capital. Listarea cu succes a producătorului de energie este un argument puternic pentru continuarea susținerii listărilor unice.

„Listările sunt importante și din perspectiva atragerii investitorilor în România și arată faptul că piața românească poate conduce la povești de succes în finanțare. Listarea pe piața românească aduce o expunere mai mare a companiilor românești și din perspectiva imaginii“, a declarat Gabriela Horga, Vicepreședintele ASF, coordonator al Sectorului Instrumentelor și Investițiilor Financiare.

Prin rolul său de reglementator și supraveghetor al pieței de capital, Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură să creeze premisele necesare pentru menținerea trendului de listare a companiilor pe bursa locală și pentru consolidarea și creșterea atractivității pieței de capital.

ASF derulează un amplu proces de modernizare a cadrului de reglementare, care să conducă la întărirea rolului pieței de capital la nivelul economiei naționale și pune un accent deosebit pe implementarea prevederilor incluse în Strategia națională privind dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2023-2026.

Printre obiectivele Autorității se numără îmbunătăţirea condiţiilor pentru listarea pe piaţa de capital sau pentru atragerea de capital. Unul dintre pașii concreți făcuți de ASF pentru realizarea acestui obiectiv a fost introducerea unor prevederi referitoare la reducerea termenului de exercitare a dreptului de preferință sau procesul de înregistrare a unei majorări, în proiectul de modificare a Legii 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, aprobat de Consiliul ASF și trimis Ministerului Finanțelor.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Articole asemănătoare

„ACCES 360°”

Postat de - 28 ianuarie, 2020 0
FacebookTwitterFONDUL SOCIAL EUROPEAN Proiect co-finantat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *