𝐏𝐒𝐃 -𝐢𝐬𝐭𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐭 𝐜𝐚̆ 𝐥𝐞 𝐦𝐚̆𝐫𝐞𝐬𝐜!









• Prin recalcularea pensiilor se corectează nedreptățile din sistemul de pensii și se asigură mai multă echitate. Pentru muncă și contribuții egale se vor acorda pensii egale.
• În anul 2021, reforma sistemului de pensii a fost inclusă în PNRR, mai mult această lege a fost lucrată în mare parte în mandatul de ministru liberal.


• Suma alocată pentru majorarea pensiilor în urma recalculării lor se ridică la aproximativ 2,365 miliarde lei pe lună.
• Creșterea pensiilor din acest an – de la 1 ianuarie, respectiv recalcularea pensiilor de la 1 septembrie – a fost posibilă datorită modelului liberal de dezvoltare a țării. Acest model, bazat pe investiții și stimulare economică, a generat mai multe venituri la buget care au permis ca majorarea veniturilor pentru pensionari să fie una sustenabilă.
• De menționat că, bugetul alocat pensiilor a crescut considerabil în ultimii 5 ani. Astfel, bugetul de pensii în 2020 a fost de 81,4 miliarde de lei, iar în 2024 acest buget este de 136,3 miliarde lei, respectiv mai mare cu aproape 55 de miliarde de lei.
• PNL a reușit să asigure creșterea sustenabilă a pensiilor, chiar și în perioade dificile, de criză Astfel, punctul de pensie s-a majorat cu peste 60% numai în ultimii 4 ani.
• De menționat că, până în 2019, guvernările PSD au încercat majorarea cu 40% a pensiilor, dar această măsură nu a putut fi susținută de finanțele țării. Drept urmare, legea adoptată a fost prorogată.
• Este extrem de important, așadar, ca orice majorare de pensii să fie corectă cu pensionarii și adaptată la bugetul țării.


