Ziua Națională a României sărbătorită și la Râmnicu Vâlcea și la Băile Govora!

76 0

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Sărbătorim 106 ani de când idealul tuturor românilor, Marea Unire, a devenit realitate în anul 1918, prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Ziua Națională a României a debutat la Râmnicu Vâlcea cu o ceremonie militară și religioasă, organizată de Instituția Prefectului județul Vâlcea cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea. Manifestarea s-a desfășurat la Monumentul Independenței din centrul orașului.

La eveniment au participat prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea, doamna subprefect Florentina Călin, președintele Consiliului Județean Vâlcea – domnul Constantin Rădulescu, Înaltpreasfințitul Varsanufie Arhiepiscopul Râmnicului, vicepreședinții Consiliului Județean Vâlcea Remus Grigorescu și Adrian Iliescu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea – domnul Mircia Gutău, viceprimarii Eusebiu Vețeleanu și Carmen Preda, domnul Marius Gâju – comandantul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, reprezentanții pe plan local ai Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, șefi ai serviciilor deconcentrate din județ.

Domnul prefect, Mihai Oprea, a reiterat importanța mesajului de unitate al acestei zile pentru fiecare dintre noi. Reprezentantul Guvernului în județul Vâlcea a participat astăzi și la ceremonia militar-religioasă desfășurată în contextul Zilei Naționale, la Băile Govora, alături de primarul orașului, domnul Mihai Mateescu și de vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea – domnul Adrian Iliescu.

În cadrul ceremoniei au fost depuse coroane și jerbe de flori în semn de prețuire și recunoştinţă faţă de jertfa eroilor vâlceni care au pus PATRIA mai presus de propria viață. Ceremonia s-a încheiat cu o paradă militară la care au participat detașamente de defilare de la Centrul de Instruire Sprijin de Luptă „Panait Donici” Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “General Magheru” al județului Vâlcea, Poliția Locală Vâlcea, Fanfara Județeană „Constantin Brâncoveanu”.

Le mulțumim tuturor instituțiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Consiliului Județean Vâlcea, Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment.

 

            Mesajul prefectului județului Vâlcea cu prilejul Zilei Naționale a României:

            „Anul acesta se împlinesc 106 ani de la Marea Unire, un ideal al multor generații de români care a devenit realitate odată cu unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Celebrăm, astfel, încheierea procesului de formare a României moderne ca stat național unitar. 

            De-a lungul timpului, poporul român a luptat cu îndârjire pentru unitatea națională a tuturor românilor. Istoria ne-a demonstrat, în repetate rânduri, că românii pot înfrunta orice provocare cu determinare și curaj.

             Unirea românilor a început cu Mihai Viteazul, urmată de dubla recunoaştere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei și Ţării Româneşti. A continuat cu proclamarea independenţei de stat a României din anul 1877 și a devenit realitate la data de 1 Decembrie 1918.  Astfel, UNIREA tuturor românilor a fost hotărâtă, PENTRU TOTDEAUNA, de către Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

              Ziua Națională a României reprezintă pentru noi toți atât un moment de SĂRBĂTOARE, cât și unul de COMEMORARE. Prin urmare, nu trebuie să uităm că unirea a fost obținută cu pierderi de vieți omenești și cu mult efort. 

             1 Decembrie ne amintește de sacrificiile și eforturile înaintașilor noștri, cei care au luptat pentru unitatea și libertatea noastră.

             Îmi exprim, astfel, recunoştința faţă de EROII din toate timpurile care, de-a lungul secolelor, au făcut sacrificiul suprem pentru ca noi, acum, să ne putem bucura de PACE.

Totodată, 1 Decembrie, este un prilej de recunoștință și față de toți cetățenii care contribuie, zi de zi, la dezvoltarea și bunăstarea țării noastre.

             Fiecare român are un rol esențial în construirea viitorului României. Mesajul  de UNITATE al acestei zile ar trebui să fie prezent în orice acțiune a noastră, iar atunci când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că avem de parcurs, ca națiune, un drum comun.

             Avem o datorie față de generațiile ce vin, aceea de a continua să CONSTRUIM o ROMÂNIE puternică, o ROMÂNIE în spiritul valorilor care ne-au definit ca națiune, de-a lungul istoriei.

 

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!”

 

https://mvu.ro/1-decembrie-1918-unirea-transilvaniei…/

https://mvu.ro/category/cronologia_anului_1918/

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *