Cuvântul care construiește relații durabile între oameni. Rar, în unele culturi. Rece, în altele. Simplu și sincer, în cele mai evoluate. De la țară la țară, de la regiune la regiune și de la comunitate la comunitate, recunoștința are, dacă există, un alt fel de conținut.
La noi, aici în Sud-Est, recunoștința s-a scuturat în ultimele decenii de obiceiul, discutabil cel puțin, al recompensei de tip material ori financiar. Numai așa, recunoștința poate construi relații durabile între oameni. Când are conținut material sau financiar, recunoștința este doar un comerț oarecare, nu un sentiment puternic de apreciere a celui care s-a dedicat profesional semenului său. Am scris și am publicat recent o carte pe acest subiect, pornind de la experiențele personale avute în urmă cu aproape un an de zile. M-am bucurat de serviciul profesional al unui grup medical specializat în a tempera suferința oamenilor și în a îndrepta – prin intervenție chirurgicală și prin proceduri recuperatorii – sănătatea pierdută a unui om. Din postura de pacient, știu acum de ce sunt în stare medicii și personalul medical din echipele lor de lucru.
Mi-am numit cartea „Cei care înfăptuiesc minuni” pentru că nu există cuvânt mai potrivit pentru ceea ce poate face un medic și echipa lui decât o minune, în toate situațiile în care semenii au nevoie de ajutorul lor. Și am mai adus în această discuție și pe prietenii care mă înconjoară în asemenea momente cu grija și cu afecțiunea lor, alături de familia naturală, fără de care mai nimic nu am fi putut realiza în viață. Recunoștința nu poate acoperi întregul nostru sentiment de răspuns la toate acestea, dar este cel mai potrivit cuvânt pe care limba română l-a găsit pentru a numi fericirea de a fi în centru preocupării celor din jur. Atunci când au mai mare nevoie de sprijin.
Recunoștința, ce cuvânt minunat!
