Cu candoare și nu numai despre… Kandy, ziarista-pictoriță

7 0

Cu ani buni, în urmă, când presa scrisă era la putere, în calitate de purtător de cuvânt al instituției în care lucram, mergeam, deseori, în redacțiile publicațiilor vâlcene, pentru a le duce știri, informații, comunicate de presă.

Într-una din zile, în redacția cotidianului “Viața Vâlcii” , am cunoscut-o pe cea care, la acea vreme, semna Candida Eftimie.

Cu greu, reușeam să leg un dialog cu tânăra ziaristă care își vedea imperturbabilă de scrisul său în fața tastaturii unui calculator. Probabil, de vină era graba mea de a ajunge și în alte redacții sau, poate, timiditatea ei.

A mai trecut timpul, și apoi aveam să ne mai revedem prin alte redacțiile publicațiilor: „Vocea Vâlcii”, „Info Puls”, „Publias” și „Curierul de Râmnic”.

Kandy, ziarista debutantă, făcuse pasul de la a scrie informații și articole la… editorial! Se maturizase… publicistic!

Apoi, după o perioadă lungă de timp, am regăsit-o pe  Kandy-ziarista în postura de… pictoriță!

Pentru mine a constituit o surpriză mai mult decât plăcută! Revelația a fost cu atât mai plăcută cu cât mi se confirma, încă o dată, faptul că aproape orice ziarist care se respectă este o personalitate aparte, complexă! Sau, mă rog, ar trebui să fie!

Kandy are un frate, cunoscut sub numele de Fanetti, este pictor de… blocuri, avem imaginea completă a unei familii de „talentați”, artiști în toată puterea cuvântului.

Multe dintre tablourile pictate de Kandy-pictorița, fac parte din colecții particulare a unor pasionați de artă din Franța, Italia, Canada și Germania. Icoane-cadou, semnate de ea, au ajuns în posesia Casei Regale a României și a fostului președinte al României, Emil Constantinescu.

Kandy este cunoscută în lumea artistică vâlceană nu numai că pictează pe pânză, lemn, ci și pe piatră de râu, având mulți admiratori.

Talentul i-a fost recunoscut copil fiind, încă din clasa a II-a, când a fost recunoscută oficial, „pictorul clasei”, mulți dintre colegi solicitându-i câte un portret.

Și-a dorit din inimă să urmeze Facultatea de Artă din București, dar vremurile i-au fost potrivnice, în acele timpuri fiind scoase la concurs doar câte trei-patru locuri pe țară, într-un an universitar.

Autodidactă, meticuloasă, a învățat totul din cărți despre icoane, pasiunea ei de suflet.

Ulterior, începând cu anul 1990, a urmat cursurile Universității Athenaeum, Bucureşti, Facultatea de Restaurări Opere de Artă, specialitatea Restaurări Icoane. Aici, i-a avut ca profesori pe: Radu Florescu, Sanda Bucur, Thereza Sinigalia, Mihai Opriş, Simona Vărzaru).

Genurile pe care le abordează în lucrările sale sunt foarte diverse: de la abstract la figurativ, de la peisaje şi flori, la icoane, decorațiuni, grafică și portrete.

Prima expoziție la care participat a fost una de grup, în anul 2000. Apoi, au urmat alte expoziții organizate împreună cu alți confrați la Cenaclul de Pictură Contraste, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, la: Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Satului, Camera de Comerț, Industrie a Județului Vâlcea.

Din cele peste 200 de icoane pe lemn pictate, Kandy mai are acasă doar câteva, cele mai multe se află în colecții particulare, una dintre ele a ajuns la Casa Regală a României, iar alta, la fostul președinte Emil Constantinescu.

Provocată să dezvăluie ce presupune pictarea unei icoane, între altele, pictorița ne-a mărturisit cu vădită emoție: „Icoana presupune respectarea cu sfințenie a unor canoane, rigoare strictă! Icoana nu îți permite să inovezi în totală libertate artistică, în schimb, îți dăruiește liniștea spirituală de care are nevoie orice artist, similară cu cea pe care ți-o oferă intrarea într-o  biserică/…/Am pictat în urmă cu câțiva ani un Iisus pe care nu l-aș da pentru nimic în lume. E special, chiar şi eu am fost surprinsă de reușita mea artistică! Cert este că simt o durere fizică atunci când mă despart de fiecare icoană pe care o pictez!”

Kandy a trăit și trăiește într-o lume a artiștilor.

Fratele ei, Ștefan Eftimie, este cunoscut ca artist drept Fanetti, este autorul cailor din parcul Poiana lui Căliman, din Călimănești, al blocurilor pictate din Brezoi, al microbuzului Hippie de la ramificația spre Brezoi. Între preocupările sale artistice  intră și: statui, basoreliefuri, pictură pe perete, ornamentică. Desenează parcuri şi grădini, creează butaforie, inclusiv tuning şi pictură auto.

Partenerul său de viață, Florin Popescu, este grafician IT la compania de arhitectură peisagistică la o firmă de profil, la rândul său, fiind și un plastician talentat şi meticulos specializat în peisagistica de parcuri şi grădini.

Palmaresul său profesional cuprinde parcurile: cu Cai din Călimăneşti, Trei Pacuri din zona de Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, Ştirbei, de lângă Zăvoi, de la Mănăstirea Dintr-Un Lemn, din Brezoi, grădini particulare etc..

Candida adoră să călătorească. Muntele este a doua ei casă. Acolo, în munții, pe cărările parcurse, fotografiază tot ce i se pare frumos și spectaculos,  apoi ajunsă acasă pictează. Face parte din Clubul Montan Vânturarița de foarte multă vreme. În club are cei mai buni și apreciați colegi. La concursurile cu tematică montană la care a participat a câștigat trofee şi premii pentru fotografie, grafică şi caricatură.

Iubește muzica în special clasică, electronică şi muzica de film, dar şi fotografia. Pasionată ferventă a făcut zeci de mii de fotografii pe care vrea să le expună pentru public.

Anul 2021 a supus-o la două mari încercări ale vieții: și-a pierdut tatăl, pe care l-a iubit enorm, şi s-a îmbolnăvit grav. Din fericire, tratamentul a dat rezultate bune, Kandy fiind bine acum.

Săptămâna trecută, Centrul Județean pentru Cultura Populară și Conservarea Tradiției Vâlcea și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea au vernisat prima expoziție de artă vizuală, de autor a Candidei sub genericul „Multivers”. Firesc, a dedicat evenimentul memoriei tatălui ei, Gheorghe Eftimie, artist în ale… lemnului!

În ultimii săi ani de viață, tatăl său a creat 20 de replici fidele ale unor case şi biserici țărănești din lemn, la scara 1:20. Le fotografia pe cele reale, le desena, le măsura, apoi, timp de luni de zile, mii de componente, pe care le asambla cu foarte multă răbdare și cu o meticulozitate de artist.

La expoziție au participat mulți prieteni şi de iubitori de artă, cu care Candida s-a bucurat împreună de reușita evenimentului care a fost, realmente, un succes.

Bucuria ziaristei-pictorițe sau pictoriței-ziariste, de a vernisa o expoziție alături de prieteni a fost știrbită de un singur lucru: la participat la eveniment doar… un singur confrate în ale scrisului, Liviu Popescu, deși, de-a lungul anilor de presă, a avut sute de colegi ziariști, cu sau fără atestat. Dar unii au și scris, după cum se vede.

Am mai aflat că despre întâmplarea artistică ar fi mai relatat și Mădălina Stroescu.

Felicitări, Kandy pentru expoziție!

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *