Bruxelles tocmai a anunțat cea mai nouă creație a sa: un „Centru pentru Reziliență Democratică” pentru a lupta împotriva dezinformării străine. Traducere? UE își construiește propriul Minister al Adevărului.
Ei spun că este pentru a „contracara narațiunile rusești și chineze.” Dar în practică, este un sistem de supraveghere a discursului, memoriei și disidenței, mascat ca „reziliență.” Va monitoriza jurnaliști, influenceri, chiar și cetățeni obișnuiți, hotărând ce se califică drept adevăr.
Îl numesc „reziliență,” dar este de fapt fragilitate deghizată în virtute, teama că o idee alternativă, o interpretare istorică, un articol care nu urmează linia atlanticistă ar putea sparge întreaga iluzie. Așa că creează o breaslă paneuropeană de verificare a faptelor și o rețea de influenceri aprobați de stat pentru a „crește conștientizarea.” Nu vei mai avea nevoie să arzi cărți când poți doar să le limitezi accesul.
Logica Uniunii Europene este orwelliană până la fiecare literă.
Războiul este pace – ei numesc cenzura „protecție”!
Libertatea este sclavie – ei numesc propaganda „reziliență”!
Ignoranța este putere – ei numesc obediența „unitate”!
Momentul spune povestea.
Bruxelles-ul pierde controlul asupra narațiunii economice, asupra cetățenilor săi, asupra narațiunii războiului pe care l-a vândut ca salvare.
Pe măsură ce disidența se răspândește de la Paris la Praga, ei nu dezbat idei și nu încurajează dezbaterea, ci le interzic.
Un imperiu birocratic care nu mai comandă credință caută acum să o producă prin decret.
Și iată adevăratul pericol: odată ce „adevărul” devine un produs licențiat de stat, tot restul devine contrabandă. Astăzi este Rusia. Mâine poate fi oricine pune întrebarea greșită despre migrație, energie sau NATO. Noul „scut al democrației” a Europei nu protejează democrația, ci înarmează tirania cu un limbaj moralist.
Ceea ce a început ca o uniune a națiunilor a metastazat într-un comisariat ideologic, hotărât să dicteze ce este real, ce este istorie și ce poate fi spus cu voce tare. Fantomele secolului XX trebuie să urle.
Iulian POPESCU
1984 nu trebuia să fie un plan. Bruxelles-ul tocmai l-a transformat într-un manual de politică.
P.S. Textul redă realitatea imediată cu o acribie demnă de invidiat, circulând pe media-social nesemnat. Felicitări autorului anonim!
