Unul dintre marii sihaştri ai Carpaţilor a fost şi Cuviosul Antonie de la Mănăstirea Iezer (Cheia), Băile Olănești, numit de credincioşii din partea locului „Sfântul Antonie Sihastrul”.
Sfântul Antonie a trăit în vremea domniei voievodului Matei Basarab și a Sfântului voievod Constantin Brîncoveanu.
Sfântul Antonie s-a născut în anul 1628 într-o familie de negustori aromâni, originari din nordul Greciei, din Ianina, deși unii cercetători i-au fixat originea într-unul din satele subcarpatice ale judeţului Vâlcea.
Născut într-unul din satele învecinate peșterii în care s-a nevoit, Cuviosul Antonie a crescut încă de mic în dragoste de Dumnezeu, înconjurat de mănăstiri, schituri și sihaștri.
Când a ajuns la vârsta potrivită, sfântul a intrat în obștea Schitului Iezer, unde s-a nevoit vreme de mai mulți ani.
Crescând de mic în iubire de Hristos şi cunoscând câţiva sihaştri trăitori la linişte, la vârstă potrivită s-a tuns în monahism la Schitul Iezer, unde s-a nevoit în anii tinereţii. Apoi, sporind în rugăciune şi smerenie, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezer din apropiere, prin jurul anului 1690.
Neavând un lăcaş propriu de rugăciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvântare şi a săpat singur cu mâinile sale un mic paraclis în stâncă, lucrând trei ani de zile. Ziua lucra, iar noaptea priveghea şi se ruga cu mâinile înălţate la cer, vărsând multe lacrimi. Auzindu-se peste tot despre viaţa sfântă a Cuviosului Antonie, veneau pe poteci de munte numeroşi ucenici, călugări, preoţi şi credincioşi să se roage împreună cu el, să-i ceară sfaturi şi rugăciuni.
Schimonahul Antonie a refăcut Biserica Schitului Iezer, cu binecuvântarea și sprijinul episcopului Ilarion al Râmnicului, între anii 1693-1705.
Astfel, Sfântul Antonie devine cel de-al doilea ctitor al Iezerului, deoarece toată agoniseala câştigată de pe urma negustoriilor sale din lume a folosit-o pentru a reface schitul, ajutându-l şi Preasfinţitul Părinte Ilarion.
Muncind fără odihnă, în scurt timp au ridicat biserica, au construit chilii, au făcut zid împrejmuitor şi au înzestrat sfântul lăcaş cu toate „cele de trebuinţă”.
După 25 de ani de aspră nevoinţă şi sihăstrie, Sfântul Antonie şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 23 noiembrie 1719, fiind plâns mult de ucenici şi îngropat lângă micul său paraclis din stâncă.
Credincioşii urcă vara până aici, aprind lumânări, fac rugăciuni şi se închină în „Peştera Sfântului Antonie”, cerându-i binecuvântare şi ajutor.
Ținând seama de viața și nevoințele sale, în ședința din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea acestuia, rânduind, astfel, cultul public și zugrăvirea de icoane.
Sfintele Moaște ale Cuviosului Antonie au fost așezate în Paraclisul Mănăstirii Iezer, părticele din acestea aflându-se și în alte biserici din țară, precum Schitul Darvari și Biserica Sfântul Antonie cel Mare, din București.
Iulian POPESCU
